Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat poprirea conturilor Blue Air

Compania are o perioadă de 12 luni pentru achitarea datoriilor

Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea datoriilor.

Administrația Fondului pentru Mediu a înștiințat compania în 13 mai 2022 că s-a emis o decizie de impunere privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Aceasta avea termen scadent de plată data de 5 iunie 2022.

Decizia de impunere nu a fost contestată și Blue Air a trimis în data de 17 mai 2022 o solicitare de eșalonare la plată a creanțelor la Fondul pentru Mediu, completată cu altă solicitare similară în data de 24 iunie 2022.

Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării în data de 15 iulie 2022, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eșalonare.

Întrucât compania nu a achitat suma restantă și nici nu a pus la dispoziție informațiile și documentele solicitate, în data de 25 iulie 2022, Fondul de Mediu a demarat măsuri de executare silită și a emis un Titlu executoriu și o Somație de plată.

În data de 29 august 2022, administrația a revenit cu o adresă către Blue Air prin care a adus la cunoștință faptul că se respinge eșalonarea de plată a creanțelor întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022.

Blocarea conturilor a venit după ce contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eșalonare la plată a obligațiilor la Fondul pentru mediu și pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu și în Somația de plată.

CITEȘTE ȘI: Blue Air și Lidl Tour lansează zborul direct București – Marrakech

- Publicitate -

Creștere timidă a tursimului local în primul trimestru al anului 2025

Sectorul turistic național a înregistrat o creștere timidă de 1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași...

Primul restaurant asiatic WokFull din România se deschide la Suceava

Primul restaurant WokFull din România, un concept inovator de mâncare asiatică gătită integral la wok, promovat de chef Anca...