Peste 700 de mașini abandonate într-un singur sector al Bucureștiului

În 2015 Poliţia Locală Sector 6 a ridicat 55 de autovehicule abandonate de proprietari pe domeniul public. Acestea au fost depozitate într-o zonă special amenajată, lângă CET Vest.

Acţiunea face parte din programul de gestionare a maşinilor abandonate sau fără stăpân (fără numere de înmatriculare) care ocupă inutil spaţiile publice din sector şi care, nu de puţine ori, sunt transformate în „locuinţe” pentru persoane fără adăpost şi devin focare de infecţie.

În total, în anul 2015, 713 vehicule abandonate au fost identificate în sector, pentru acestea fiind făcute demersurile în vederea evacuării din teritoriu. Unii dintre proprietari ne-au venit în ajutor şi le-au predat voluntar societăţilor de colectare şi valorificare a fierului vechi, le-au introdus în programul de înnoire a parcului auto sau le-au reintrodus în circulaţie în condiţii tehnice legal aprobate. Vom continua monitorizarea pentru toate autovehiculele <uitate> pe domeniul public şi vom acţiona pentru eliberarea locurilor de parcare, odată încheiate termenele legale în vigoare”a declarat primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu.

Activitatea de ridicare a maşinilor abandonate de proprietari pe domeniul public se derulează conform Legii nr. 421/27.06.2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

- Publicitate -

Gadgeturi și jucării în locul tradiționalelor haine noi de Paște

Coșul de cumpărături online pentru Paște s-a modificat anul acesta, iar gadgeturile, electrocasnicele, dar și jucăriile sau alte cadouri...

Beko a fabricat peste 45 milioane aparate frigorifice la fabrica din Găești

Fabrica Beko din Găești, județul Dâmbovița, cu o tradiție de peste 50 de ani, locul de origine al frigiderelor...