Patru noi retaileri s-au alăturat mixului de chiriași al centrului comercial Fashion House Outlet Militari, închiriind o suprafață de 1.285 mp.
Koton este un brand internațional de renume care își are originile în Turcia. Cu abordarea sa creativă, inovativă și orientată spre clienți și tehnologie, Koton are ca misiune să reunească tendințele sezoniere cu designul autentic. Marca oferă o gamă largă de colecții pentru doamne, domni, tineri și copii. Compania a închiriat o suprafață comercială de 833 de metri pătrați în cadrul FASHION HOUSE Outlet Centre București.
Următorii doi noi locatari ai centrului comercial sunt mărci locale de renume, cu o reputație puternică: TinaR și Exclusive VN au preluat 173, respectiv 148 de metri pătrați. În plus, Enghlish Home a închiriat 131 de metri pătrați. Adițional stilului său britanic, English Home oferă produse care îndeplinesc dorințele consumatorilor pentru dormitoare, băi, bucătării și sufragerii.
„Am observat în mod constant o creștere a interesului față de conceptul de outlet și numeroase mărci internaționale și locale care operează în România sunt dornice să deschidă magazine în cadrul FASHION HOUSE Outlet Centre București. Piața românească este foarte promițătoare pentru segmentul de outlet-uri și suntem siguri că există loc pentru noi proiecte interesante”, a declarat Brendon O’Reilly, Managing Director FASHION HOUSE Group.