Peste 50.000 de români au încasat deja pensie privată

Peste 50.000 de români au beneficiat de sumele acumulate în contul de pensie privată Pilon II, în perioada 2016 – 2021, arată datele ASF.

Majoritatea acestora sunt fie rude ale unor contribuabili care au decedat, fie cotizanți care au ieșit la pensie pe caz de boală.

Suma totală plătită de administratori în această perioadă se ridică la aproape 660 milioane lei, iar numărul beneficiarilor a crescut de la 675 în anul 2016 până la 19.000 în 2021.

În cei aproximativ 14 ani care au trecut de la înființarea sistemului, valoarea activului unitar net a crescut de la 10 lei la peste 28,5 lei.

Altfel spus, fondurile de pensii au adus un câștig de 185% cotizanților.

Suma media încasată în 2021 a fost de 13.200 lei

Suma medie încasată în 2018, primul an în care numărul plăților a fost unul apreciabil, a fost de sub 7.500 lei, ea ajungând în 2021 la 13.200 lei. 

Anul trecut, arată ultimul raport, piața pensiilor private a continuat să crească, în ciuda volatilității induse de criza COVID-19.

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost de 89,07 miliarde lei, la finalul lunii decembrie a anului 2021, în creștere cu aproximativ 19% față de 2020.

Numărul participanților înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la 31 decembrie 2021 a fost de 7,79 milioane persoane, în creștere față de 7,63 milioane persoane la 31 decembrie 2020.

Contribuția medie în 2021 a fost de 204 lei

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților cu contribuții virate la 31 decembrie 2021 a fost de circa 204 lei/participant.

La 31 decembrie 2020 valoarea acesteia a fost de 192 lei/participant.

În perioada ianuarie – decembrie 2021, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 9,77 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 10% față de anul 2020.

La finalul lunii decembrie 2021, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 11.434 lei.

CITEȘTE ȘI: Aproape 8 milioane de participanți la pilonul de pensii private obligatorii

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...