O analiză Sierra Quadrant arată că procesul de distrugere a CET-urilor din marile orașe a început acum 20 de ani când, fără o strategie unitară, fără a lua în considerare studiile plătite din fonduri PHARE, cele mai mari electrocentrale din Termolectrica au trecut la ministerul de resort sub forma unor societăți comerciale (Rovinari, Turceni, Elcen etc).
Restul filialelor Termoelectrica au trecut în patrimoniul orașelor unde erau amplasate. Potrivit HG104/2002 și OPUG78/2002, prin trecerea din domeniul privat al statului și din patrimoniul SC Termoelectrica SA în domeniul public al marilor orașe, acestea au devenit societăți comerciale cu acțiuni deținute de municipii.
Operațiunea s-a derulat în mod gratuit, iar consiliile locale au preluat atât activele (instalații, terenuri, clădiri etc.) cât și obligațiile financiare ale fostelor sucursale, multe dintre ele aflate într-o stare de faliment mascat.
La vremea respectivă, primăriile au înființat societăți care au preluat, în evidența contabilă la conturile de active, toate bunurile mobile și imobile, iar la pasiv cota parte din datoriile istorice ale Termolelectrica. În unele cazuri, transferul s-a făcut însă fără toată documentația necesară impusă de Legea 31 privind societățile comerciale.
„La Bacău, de exemplu, pentru preluarea bunurilor după înființarea CET SA nu s-a semnat între Municipiul Bacău și CET SA niciun protocol de predare-primire, bunurile fiind considerate de ambele părți ca aparținând societății CET SA în baza actului de înființare. O problemă care, ulterior, a ajuns subiect de procese în justiție”, a declarat Florin Dragomir, asociat coordonator al Sierra Quadrant, reprezentantul lichidatorului judiciar al CET SA Bacău.
Cum s-a prăbușit castelul de nisip al CET-urilor
Preluarea CET-urilor de către administrația locală s-a dovedit, pentru comunitățile locale, un cadou otrăvit. Cum majoritatea orașelor aveau bugete insuficiente, iar necesarul de investiții în funcționarea unităților de termoficare era uriaș, cele mai multe CET-uri au intrat, rând pe rând, în faliment ( București, Piteşti, Iaşi, Braşov, Bacău, Oradea, Suceava).
Cu falimentul la ușă, o serie de municipalități au încercat diverse artificii, înființând și falimentând societăți comerciale pe bandă rulantă, în tentativa de a scăpa de datoriile către furnizori.
S-a întâmplat inclusiv la București, unde RADET a dat faliment, iar datoriile istorice, de peste 3,7 miliarde de lei, au ajuns subiect de dispută juridică între municipalitate și furnizori.
La Bacău, datoriile neachitate de CET SA, societate aflată în faliment, sunt de peste 20 milioane de euro și fac obiectul dosarului de faliment aflat în justiție.
Batălia în instanțe
În loc să investească în reabilitarea CET-urilor și rețelelor de distribuție, multe dintre primării au așteptat falimentul și au ales să ducă războaie în justiție, în tentativa de a scăpa de datorii și de a recupera terenurile, clădirile și celelalte active ale CET-urilor, cu gândul de a înființa noi societăți.
Unele au reușit, pe calea justiției, să revendice patrimoniul societăților (Pitești, Oradea, Brașov). Altele, precum cele din Iași, Suceava și Bacău, au pierdut sau sunt pe cale să facă acest lucru.
Un alt numitor comun al tuturor proceselor legate de CET-uri este că majoritatea covârșitoare a datoriilor sunt către Ministerul Finantelor/ANAF/AVAS și ANRSPS.
„Numai la CET Bacău, creanțele statului depășesc 20 milioane de euro. Prin cererea reconvențională, am solicitat instanței ca, în cazul in care va admite acțiunea Primăriei, să dispună obligarea lor la plata pasivului preluat la data înființării. Nu poți lua înapoi activele dacă nu pui in loc ceva, respectiv echivalentul lor valoric din pasiv”, a mai declarat Dragomir.
La Bacău, decizia este în primă instanță, războiul juridic urmând să continue. La fel și la București, unde disputa dintre ELCEN și Muncipalitate (RADET) a ajuns în fața judecătorilor.
Ce urmează
Indiferent că vorbim de Iași, Brașov, Bacău, Constanța, Suceava sau de București, situația sistemelor de termoficare este similară, aproape de dezastru.
La București, principala problemă o constituie starea rețelei de termoficare. O rețea de aproape 4000 de kilometri de conducte, a doua ca mărime din lume după cea din Moscova, în care peste 80% din conducte datează din anii ‘60-‘70 și necesită reparații majore.
În prezent, din cauza gradului major de degradare a rețelei de termoficare, ce poate fi comparată cu o găleată cu fundul spart, presiunea din conducte a scăzut progresiv de la valori de 8 – 9 bari la 3,5 – 4 bari și chiar sub acest nivel.
Așa s-a ajuns ca ELCEN să fie nevoită să pompeze în rețea până la 2.000 de tone de apă de adaos/oră, în condiţiile în care, în 2016, cantitatea nu depăşea 1.200 de tone.
Pe fondul degradării conductelor, avariile au devenit din ce în ce mai dese, iar bucureștenii o simt pe pielea lor. Deși își plătesc facturile, mulți dintre ei au ajuns să se spele cu apă încălzită la aragaz.
Necesarul total de investiții este de peste 3 miliarde de euro numai în București (ELCEN/Termoenergetica). Și în celelalte orașe din țară, investițiile necesare depășesc, cumulat, peste 7 miliarde de euro.
De unde bani?
„Noile administrații locale, ce vor fi votate la alegerile locale, vor trebui, de voie de nevoie, să găsească resursele bugetare, să construiască proiectele de finanțare europeană pentru reabilitarea rețelelor și a punctelor termice”, spune Florin Dragomir.
În plus, autoritățile trebuie să găsească o soluție pentru funcționarea sistemelor, mai ales că, din 2021, subvențiile la plata energiei termice vor fi eliminate. Decizia ar putea duce la triplarea cheltuielilor de întreținere, cel puțin în București.
