Annabella, una dintre cele mai mari rețele locale de magazine, a deschis a treia unitate din Curtea de Argeș.
Având locația pe strada Posada, nr. 5, magazinul are o suprafață de expunere de 400 mp.
„Suntem bucuroși că am fost primiți atât de bine în județul Argeș. Grupul Annabella are ca valoarea primordială satisfacerea cerințelor și preferințelor clienților săi. De aceea, cu cel de-al treilea magazin în Curtea de Argeș, dorim să câștigăm încrederea clienților din municipiu în fiecare zi prin seriozitate, servicii de calitate, diversitate la prețuri ca între vecini. De asemenea, scopul nostru este să oferim argeșenilor o mai bună experiență de cumpărare într-un cadru amenajat după standarde moderne de retail. Nu în ultimul rând, suntem mândri că ni s-au alăturat noi membrii în echipa Annabella, acest lucru fiind posibil prin crearea a noi locuri de muncă”, a declarat Dorina Mutu, director general Annabella.
Annabella aduce clienților din Curtea de Argeș o gamă mai variată de produse, raioane bogate, mai mari și mai bine aprovizionate, precum cele de legume și fructe proaspete și de mezeluri.
Marca proprie, Annabella Zilnic, conține de la produse alimentare de bază, până la produse non-food de îngrijire a casei, toate la cele mai bune prețuri din gamă.
Annabella Curtea de Argeș, de pe strada Posada, își așteaptă clienții atât de luni până sâmbătă între orele 7:00-22:00, cât și duminica de la 7:00 la 19:00.
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |