Symmetrica investește 9 milioane euro în noi linii de producție

Symmetrica alocă un buget de 9 milioane euro în extinderea cu noi linii de producție pentru cinci dintre cele șapte fabrici proprii.

Noile linii vor fi dedicate producerii de elemente pentru sisteme de canalizare în contextul cererii tot mai mari de astfel de produse.

Un sistem complet de canalizare cuprinde conducte de transport ape uzate/pluviale, cămine de racord, cămine de vizitare, supraveghere și întreținere.

Dintre acestea, compania produce întregul sistem de tuburi și elemente pentru cămine.

În acest moment, Symmetrica a pus deja în funcțiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga).

Până în această toamnă vor fi inaugurate și cele amplasate în fabricile de la Brașov (Prejmer) și Suceava (Solca).

Și anul viitor, Symmetrica va derula investiții în astfel de linii în unitățile de producție din Arad (Zimandu Nou) și Bistrița-Năsăud (Cociu).

Capacitate de producție zilinică pentru fiecare dintre aceste linii poate ajunge la 200 de tuburi din beton sau elemente de cămin.

Pentru anul 2021, Symmetrica mizează pe producerea a 30.000 de elemente pe toate cele trei linii ce vor fi inaugurate în acest an.

Doar 55,8% din populația României are locuințe racordate la canalizare

INSSE arată că, la nivelul anului 2020, 55,8% din populația României avea locuințele conectate la sistemul de canalizare.

La nivel urban, procentul raportat de INSSE era de 92,2%, în timp ce în zonele rurale, acesta a ajuns doar la 13,1%.

Raportat la regiuni, cea mai mare pondere a populației conectată la sistemele de canalizare a înregistrat-o regiunea București-Ilfov (88,5%). Urmează regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%).

Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare a fost raportat în  Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).

- Publicitate -

Gadgeturi și jucării în locul tradiționalelor haine noi de Paște

Coșul de cumpărături online pentru Paște s-a modificat anul acesta, iar gadgeturile, electrocasnicele, dar și jucăriile sau alte cadouri...

Beko a fabricat peste 45 milioane aparate frigorifice la fabrica din Găești

Fabrica Beko din Găești, județul Dâmbovița, cu o tradiție de peste 50 de ani, locul de origine al frigiderelor...