Sute de mii de călătorii în primele luni de prezenţă Lime în Bucureşti

Lime a înregistrat sute de mii de călătorii în primele luni de trafic în Bucureşti, dintre care peste 100.000 de călătorii efectuate în locul utilizării automobilelor, conform ultimelor rezultate ale unui sondaj realizat de către companie în rândul utilizatorilor activi.

Lime s-a lansat în Bucureşti la sfârşitul lunii mai 2019, cu o flotă de aproximativ 1.000 de trotinete electrice, iar serviciul de închiriere trotinete a fost adoptat de categorii foarte diverse de utilizatori și a fost folosit pentru călătorii care au variat între 5 şi 60 de minute, pentru deplasări scurte sau lungi, unele distanţe parcurse ajungând chiar și la 8-10 km.

Lime s-a integrat în viaţa urbană a capitalei, lucru vizibil prin numărul tot mai mare de utilizatori şi sutele de mii de călătorii realizate cu trotineta” precizează Luca Mateescu, Operational Manager, Lime Bucureşti.

Lime introduce funcția de grup

Lime Bucureşti a introdus Group Ride, o nouă funcţie care permite utilizatorilor să deblocheze până la cinci trotinete electrice cu acelaşi cont-gazdă. Oaspeţii pot fi adăugaţi şi pe parcurs, chiar dacă gazda şi-a început deja călătoria.

„Suntem încântaţi să aducem această funcţie mult aşteptată în Bucureşti. Folosind Group Ride, mulţi dintre utilizatorii Lime pot împărţi cu uşurinţă bucuriile şi beneficiile micromobilităţii sustenabile şi accesibile cu prietenii şi familia,” a adăugat Luca Mateescu.

Funcţia, testată pentru prima dată în Franţa, Polonia şi Chile în luna iunie, a început să fie implementată în mai multe oraşe din Europa şi America Latină în această vară.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...