România și Italia sunt cele două țări din Uniunea Europeană în care mult mai multe persoane (37%) sunt în favoarea încheierii conflictului din Ucraina cât mai repede, arată un raport ECFR.
Mai puțin de un sfert (22%) dintre români sunt pregătiți pentru un război îndelungat prin care Ucraina să-și redobândească teritoriul.
De altfel, și în China (42%), Turcia (48%) sau India (54%), majoritatea respondenților împărtășesc acest punct de vedere, în timp ce doar 23%, 27% și respectiv 30% cred că Ucraina ar trebui să-și recapete tot teritoriul.
Românii nu au o părere negativă în privința Rusiei
Românii sunt cei care au opinia cea mai puțin nefavorabilă la adresa Rusiei din toate țările europene incluse în sondaj, doar 32% considerând că Moscova este un „adversar”, în timp ce alți 12% o consideră un „rival”.
Aproape 20% dintre români consideră Rusia un „aliat” sau „partener necesar”, în timp ce 37% nu au o opinie în această privință.
„Ura” față de Rusia este la cote maxime în Occident și aproape de zero în Orient
La nivel global, peste jumătate dintre respondenții din SUA (55%), Marea Britanie (64%) și alte nouă țări europene (54%) consideră că Rusia este un „adversar”, în timp ce 16%, 12% și respectiv 12% o consideră un „rival”.
Doar 14% în SUA, 15% în UE-9 și 8% în Marea Britanie văd Rusia fie ca pe un „aliat” care împărtășește interesele lor, fie ca pe un „partener necesar” cu care trebuie să coopereze din punct de vedere strategic.
Europenii sunt hotărâți să nu cumpere combustibilii fosili ai Rusiei, chiar dacă asta va afecta proviziile lor de energie. În cele nouă țări europene participante la sondaj, o medie de 55% susține această mișcare.
La polul opus, în ciuda faptului că liderii occidentali numesc acest conflict o „luptă pentru democrație” și fac apel la o susținere globală împotriva agresiunii Rusiei, mulți respondenți din alte părți ale lumii cred că sunt alte motive în joc.
Mai puțin de un sfert dintre cei chestionați în China și Turcia cred că Vestul susține Ucraina pentru a-i apăra teritoriul sau democrația, iar procentul corespondent din Rusia este de doar 15%.
Urmează o lume bipolară, fără ca SUA să mai fie dominantă
În China, India, Turcia și Rusia, mulți se așteaptă ca în viitor Occidentul să fie doar o putere mondială printre multe altele.
Puțini respondenți din Rusia (7%) și China (6%) prevăd o dominație mondială a SUA în următorii zece ani, opinia predominantă din aceste două țări (33% și respectiv 30%) fiind că dominația va fi distribuită uniform.
În Europa și SUA, mulți respondenți (29% în Marea Britanie, 28% în UE-9 și 26% în SUA) se așteaptă la instaurarea unei lumi bipolare, cu două blocuri conduse de SUA și China.
Un sfert dintre români (24%) sunt de acord cu acest lucru, în timp ce doar 9% se așteaptă la o ordine mondială condusă de SUA. În alte părți, mai puțin de o zecime dintre respondenți cred că SUA va fi dominantă.
Raportul ECFR este bazat pe un sondaj de opinie care conține date colectate din nouă state membre UE (inclusiv România), SUA, Marea Britanie, China, Rusia, India și Turcia.
MAI MULTE | ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI BUSINESS | ȘTIRI BANI |