Românii au depus în 2021 cel mai mare număr de CV-uri din ultimul deceniu

Anul trecut, românii au aplicat de peste 12,6 milioane de ori la locuri de muncă de pe eJobs, cele mai multe aplicări din ultimul deceniu pentru platformă.

Și oferta de angajare a fost foarte apropiată de nivelul pieței din perioada prepandemică: aproape 365.000 de joburi noi au fost scoase la bătaie în 2021.

Sunt cu doar 5% mai puține ca în 2019 și, totodată, cu 22% mai multe ca în 2020.

Domeniile care au atras cele mai multe CV-uri în 2021 au fost Retail, Prestări servicii, Call-center/BPO, IT/Telecom și Financiar/Banking.

Pe de altă parte, cele mai puține aplicări au ajuns la angajatorii care activează în Industria textilă, Asigurări, Educație/Training, dar și Sport & Wellness.

Cei mai mulți candidați dornici de o schimbare în carieră provin din București, care a atras peste un sfert din aplicări.

Totodată, marile centre universitare, precum Cluj, Timișoara și Brașov, au venit puternic din urmă, cumulând aproape 19% din totalul aplicărilor.

De asemenea, interesul candidaților pentru joburile în afară este la un nivel minim istoric. Anul trecut, doar 1,3% din totalul aplicărilor au fost pentru pozițiile disponibile în străinătate.

Cei mai activi candidați în 2021 au fost cei cu vârste cuprinse între 25-35 de ani. Aceștia au fost urmați de cei cu vârste între 18-24 de ani și  36-45 de ani.

- Publicitate -

Creștere timidă a turismului local în primul trimestru al anului 2025

Sectorul turistic național a înregistrat o creștere timidă de 1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași...

Primul restaurant asiatic WokFull din România se deschide la Suceava

Primul restaurant WokFull din România, un concept inovator de mâncare asiatică gătită integral la wok, promovat de chef Anca...