Agresiunea Rusiei asupra unui stat vecin, independent, are pe lângă consecințele unui război și numeroase implicații economice. Money Buzz! va prezintă o listă a celor mai importante, în ordinea în care sunt adoptate.
DONAȚII | În perioada 27 februarie – 31 martie românii au făcut donații totale în bani de 6.748.862 euro pentru ucrainieni prin Crucea Roșie.
Din această sumă, donațiile venite de la persoane juridice au fost de 5.402.317 euro, de la persoane fizice de 605.981 euro, cele prin SMS de 210.640 euro, iar donațiile online au însumat 529.924 euro.
Donațiile în produse, venite de la persoane juridice, au ajuns la 1.533.365 euro (aproximativ 2150 tone), iar cele în natură au ajuns la peste 230 tone de produse.
(vineri, 15 aprilie – 10:55)
LUKOIL | A doua cea mai mare companie petrolieră ca mărime din Rusia, Lukoil, a cerut încetarea conflictului din Ucraina.
„Consiliul de administrație al Lukoil își exprimă cele mai profunde preocupări cu privire la evenimentele tragice din Ucraina”, se spune într-un comunicat al companiei.
(vineri, 4 martie – 12:55)
VOLKSWAGEN | Volkswagen s-a alăturat exodului companiilor occidentale din Rusia, suspendând exporturile și producția locală în această țară.
Mișcarea afectează cele două fabrici VW locale care produc modele Volkswagen și Skoda.
Producătorul german a livrat aproximativ 216.000 de mașini în Rusia anul trecut, aproximativ 2,4% din vânzările sale globale de vehicule.
Și Ford a întrerup producția în Rusia, iar BMW și concernul american General Motors au oprit exportul de autovehicule în această țară.
(joi, 3 martie – 16:25)
CEREALE | Prețul grâului a crescut cu 34% și al porumbului cu 40% de la 1 februarie, arată o analiză XTB.
Împreună, Rusia și Ucraina au mai mult de un sfert din exporturile globale de grâu, iar efectele războiului s-au transmis în prețuri.
(joi, 3 martie – 15:45)
SANCȚIUNI | Rusia a înregistrat, din 1999 și până acum, surplus de cont curent, inclusiv în perioada crizei din 2008-2009, arată Euler Hermes.
Riscurile unui embargo complet asupra comerțului cu Rusia este foarte puțin probabil, dată fiind vulnerabilitaea Uniunii Europene, cel puțin pe termen scurt.
De asemenea, analiștii nu se așteaptă ca Rusia să oprească furnizara de gaz deoarece acest lucru ar însemna o reducere semnificativă a veniturilor fiscale și a celor din export.
(joi, 3 martie – 12:10)
FOTBAL | Miliardarul rus Roman Abramovici anunță că va vinde Chelsea FC și va dona veniturile realizate în urma acestei tranzacții unei fundații caritabile pentru „victimele războiului din Ucraina”
Acesta spune că nu va cere să îi fie rambursate împrumuturile de 1,5 miliarde lire sterline pe care le-a oferit clubului.
(miercuri, 2 martie – 20:10)
H&M | Al doilea cel mai mare retailer de modă din lume întrerupe vânzările în Rusia. Decizia vine după ce, recent, H&M a închis toate magazinele proprii din Ucraina.
Tot astăzi și retailerul britanic ASOS, Nike sau Apple au anunțat că au sistat pentru moment vânzarea produselor proprii în Rusia.
(miercuri, 2 martie – 20:05)
RUBLA | Banca Centrală a Rusiei a decis astăzi să nu mai intervină în piață pentru a susține rubla.
„Din cauza restricțiilor privind utilizarea rezervelor valutare în dolari și euro, nu am efectuat nicio intervenție astăzi”, a spus Elvira Nabiullina pentru RT.
Pentru a sprijini moneda, Ministerul de Finanțe al Rusiei a ordonat companiilor care fac comerț în străinătate să vândă 80% din câștigurile lor în valută și să le convertească în ruble.
Sancțiunile impuse de Vest în urma conflictului din Ucraina au făcut ca moneda rusă să scadă la minime istorice.
Rubla a pierdut aproximativ 30% din valoarea sa din ultima zi de tranzacționare de vineri. Luni, a scăzut până la 109 ruble pentru 1 dolar și la 122 ruble pentru 1 euro înainte de a recupera o parte din pierderi.
Cursul de schimb pentru marți, 1 martie, a fost stabilit la 93,5 ruble pentru 1 dolar și 104,4 ruble pentru 1 euro.
(luni, 28 februarie – 16:50)
ENERGIE | Compania norvegiană de petrol și gaze Equinor va opri toate investițiile noi în Rusia și se va retrage din întreprinderile mixte din această țară.
Compania avea investiții pe termen lung în Rusia cu o valoare cumulată de peste 1,2 miliarde dolari la sfârșitul anului 2021.
(luni, 28 februarie – 15:50)
SPAȚIU AERIAN | Rusia își închide spațiul aerian pentru 36 de țări, ca răspuns la decizia CE de a nu mai permite accesul aeronavelor rusești. Și România este printre acestea.
Zborurile din aceste țări pot fi operate cu o autorizație specială eliberată de Agenția Federală de Transport Aerian sau de Ministerul de Externe al Rusiei.
În weekend, compania aeriană rusească S7 a întrerup zborurile către Europa până în 13 martie 2022.
(luni, 28 februarie – 15:45)
PETROL | BP renunță la pachetul de 19,75% din compania petrolieră rusă Rosneft. Bernard Looney, CEO BP, demisionează din consiliul Rosneft cu „efect imediat”.
„BP operează în Rusia de peste 30 de ani, lucrând alături de colegi ruși geniali. Cu toate acestea, acțiunea militară din Ucraina reprezintă o schimbare fundamentală pentru noi”, arată BP într-un comunicat.
(duminică, 27 februarie – 19:30)
FĂRĂ AVIOANE ȘI MEDIA RUSEASCĂ | Comisia Europeană închide spațiul aerian al UE pentru avioanele rusești.
„Nu vor putea să aterizeze, să decoleze sau să survoleze teritoriul UE. Includem și avioanele private ale oligarhilor”, a postat Ursula von der Leyen pe Twitter.
Președintele Comisiei Europene a mai spus că UE va interzice posturile de stat rusești RT (Russia Today) și Sputnik.
(duminică, 27 februarie – 18:39)
SPAȚIU AERIAN | Italia anunță printr-un tweet al lui Ferdinando Giugliano, consilier al primului ministru, că închide spațiul său aerian pentru Rusia
(duminică, 27 februarie – 14:50)
CRYPTO | Ucraina a primit milioane de lire sterline în donații sub formă de criptomonede pentru a „distruge cât mai mulți soldați ruși posibil”.
Adresele unor portofelele Bitcoin și Ethereum au fost distribuite pe contul oficial de Twitter al țării, precum și pe profilul vicepremierului Mykhailo Fedorov, relatează SkyNews.
(duminică, 27 februarie – 14:10)
SWIFT | Japonia se va alătura SUA și altor țări occidentale în blocarea anumitor bănci rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT, a declarat astăzi prim-ministrul Fumio Kishida.
Tokyo îl va sancționa personal și pe președintele rus Vladimir Putin și va extinde ajutorul umanitar de urgență către Ucraina cu 100 milioane dolari.
(duminică, 27 februarie – 13:50)
STARLINK | Elon Musk spune că serviciul de internet prin satelit Starlink al SpaceX este „activ” în Ucraina.
Musk a postat pe Twitter un răspuns către la ministrul ucrainean al transformării digitale care îi solicita ajutorul.
Starlink este un sistem de acces la internet prin intermediul sateliților pe care SpaceX l-a construit de ani de zile, pentru a face internetul accesibil țărilor defavorizate.
(duminică, 27 februarie – 10:50)
SPAȚIU AERIAN | Irlanda este ultima țară pe lista națiunilor care interzice accesul aeronavelor rusești în spațiul său aerian.
În ultimele zile, numeroase țări au interzis avioanelor rusești să mai folosească spațiul lor aerian, printre care România, Polonia, Țările Baltice, Finlanda sau Danemarca.
(duminică, 27 februarie – 09:10)
GOOGLE | Google a interzis accesul surselor media de stat din Rusia la banii obținuți din reclame pe site-ul lor web, aplicații și videoclipuri YouTube.
Mass-media rusă nu va putea cumpăra reclame prin Instrumentele Google sau plasa reclame pe toate serviciile Google.
Mai mult, a blocat și posibilitatea de a descărca aplicația Russia Today (canal media de stat) în Ucraina.
Ieri, și Meta (Facebook, Instagram) a luat o decizie similară.
(duminică, 27 februarie – 07:10)
SWIFT | Statele Unite și UE au luat măsuri pentru a bloca accesul anumitor bănci rusești la sistemul internațional de plăți SWIFT.
Decizia vizează băncile rusești care au fost deja sancționate de comunitatea internațională, dar poate fi extinsă și la alte instituții financiare rusești, dacă este necesar.
SWIFT, care are sediul în Belgia, este o instituție globală neutră, cu membri din 200 de țări, dar are obligația de a respecta reglementările UE.
În plus, Uniunea Europeană impune restricții băncii centrale a Rusiei pentru a-i limita capacitatea de a sprijini cursul valutar și de a finanța războiul lui Putin.
Vineri, UE a blocat accesul la bunurile deținute în Europa de Vladimir Putin, ministrul de externe Serghei Lavrov și alți oficiali ruși.
(duminică, 27 februarie – 05:10)
OLIGARHI | Acordul dintre țările occidentale presupune înființarea unui grup de lucru pentru a identifica și îngheța activele oligarhilor ruși, oficialilor guvernamentali și companiilor.
Acestea includ iahturi, avioane, mașini și apartamente de lux din Occident care aparțin miliardarilor ruși.
Bloomberg notează că Rusia nu poate conta nici pe instituțiile financiare chineze pentru a amortiza lovitura economică.
În acest moment, cel puțin două dintre cele mai mari bănci de stat ale Chinei restricționează finanțarea pentru achizițiile de mărfuri rusești.
(sâmbătă, 26 februarie – 23:10)