Google a lansat doua programe pentru start-up-urile din Romania si restul tarilor din Europa Centrala si de Est: Launchpad Start si Campus Residency.
Launchpad Start este un program de mentorat de o saptamana, dedicat start-up-urilor aflate la inceput.
Campus Residency ofera stagii de sase luni de munca colaborativa si programe suport pentru startup-urile in crestere in Campusul Google din Varsovia.
Prin aceste programe vrem sa fim alaturi de antreprenorii din domeniul tehnologiei in toate stadiile de dezvoltare, de la start la crestere si expansiune globala, a declarat Rafal Plutecki, directorul Campus Varsovia.
Launchpad Start – pentru startup-urile aflate la inceput
Launchpad Start este un training de o saptamana oferit de Google pentru start-up-urile aflate la inceput, avand ca teme de baza: strategie de produs si dezvoltarea afacerii, experienta utilizatorului si interfata, tehnologie si abilitati pentru prezentari.
Obiectivul este de a-i invata pe antreprenori tehnici de validare a produselor pe piata si de crestere a companiei. Start-up-urile selectate vor avea parte de sesiuni de mentorat individuale cu grupuri de experti, precum si seminarii unde se vor cunoaste si vor discuta despre dezvoltare.
Pe 24 aprilie, start-up-urile vor incepe prima editie a programului in Campusul Google din Varsovia. Vor participa 10 start-up-uri si peste 50 de mentori. Programul nu implica nici un cost pentru invitati. Start-up-urile interesate pot aplica aici pana pe 2 aprilie.
Campus Residency, pentru start-up-uri dezvoltate
Campus Residency este un program cu durata de sase luni, adresat start-up-urilor dezvoltate din Europa Centrala si de Est. Acesta ofera echipelor posibilitatea de a lucra in spatiul colaborativ al Campusului Google din Varsovia, beneficiind de expertiza si mentorat din partea expertilor Campusului.
Campus Residency ofera programe de educatie si pregatire dedicate si acces la reteaua internationala Google for Entrepreneurs. Start-up-urilor vor lucra gratuit in spatiul Campusului Google din Varsovia si vor fi parte din comunitatea lui.
Obiectivul programului este de a identifica cele mai importante provocari carora start-up-urile trebuie sa le faca fata pentru a se dezvolta rapid. Echipa Campusului Varsovia se va concentra pe sprijinirea start-up-urilor selectate in vederea cresterii veniturilor, numarului de clienti si oportunitatilor internationale.
Companiile interesate din zona Europei Centrale si de Est pot aplica folosind acest formular pana la 11 aprilie. Primul grup de start-up-uri selectate vor incepe activitatea in cadrul programului in iunie.