Parlamentul European vrea un embargo total asupra importurilor din Rusia

Parlamentul European solicită „un embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia”.

Rezoluția a fost adoptată joi cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri.

Aceste măsuri ar trebui să fie însoțite de un plan de asigurare a securității aprovizionării cu energie a UE, precum și de o strategie de limitare a sancțiunilor.

Sancțiunile pot fi limitate doar dacă „Rusia ia măsuri în vederea restabilirii independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute”.

Eurodeputații solicită și excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE și a staționării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia.

De asemenea, se vrea interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre și către Rusia și Belarus.

Eurodeputații urmăresc și confiscarea tuturor activelor „care aparțin oficialilor ruși sau oligarhilor asociați regimului lui Putin, reprezentanților și interpușilor acestora, precum și ale celor din Belarus”.

PE cere și excluderea Rusiei din G20 și alte organizații, cum ar fi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizația Mondială a Comerțului, UNESCO și altele.

CITEȘTE ȘI: Parlamentul European solicită reguli obligatorii pentru încărcătoare comune

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...