Jumătate din antreprenori sunt reticenți la arhivarea digitală a documentelor

Conform datelor EAD, peste jumătate din antreprenorii români sunt reticenți la arhivarea digitală a documentelor, pe fondul temerii legate de atacuri cibernetice.

Nici legislația nu ajută, deoarece prevede că unele acte trebuie păstrate în format fizic timp de cinci ani, însă altele trebuie păstrate pentru 10 sau chiar 50 de ani.

De asemenea, în cazul controalelor de la instituțiile abilitate, inspectorii vor solicita o parte din documente în format hârtie.

Mai mult, din estimările EAD, în România s-au scanat sub 500 de milioane de pagini în ultimii 3 ani, dintr-un potențial de aproape 3 miliarde.

Totuși, conform PwC, antreprenorii români sunt cei mai avansați în folosirea tehnologiilor digitale comparativ cu omologii lor din celelalte 14 state din Europa Centrală și de Est.

Astfel, 64% dintre ei și-au proiectat deja o strategie pentru digitalizare, un procent dublu față de media din regiune.

- Publicitate -

Scădere puternică a tranzacțiilor imobiliare în București după primele patru luni din 2025

De la începutul anului 2025, au fost realizate 15.000 de tranzacții imobiliare, cu aproape 12% sub numărul tranzacțiilor realizate...

Afacerile Lidl în România s-au apropiat de pragul de 5 miliarde euro în 2024

Lidl a încheiat anul calendaristic 2024 cu o cifră de afaceri consolidată de peste 24,6 miliarde lei (4,89 miliarde...