Casa Mița Biciclista din București se redeschide după 80 de ani

Casa este o clădire istorică faimoasă din centrul orașului și face parte dintre cele 159 de monumente de valoare națională din patrimoniul capitalei

Monumentul istoric, Casa Mița Biciclista din București își redeschide porțile publicului și reintră în viața orașului, urmând să devină un spațiu al comunității urbane creative.

Primul eveniment organizat cu ocazia deschiderii casei, Mare Bal la Mița Biciclista, din 19 noiembrie, a fost sold-out în doar câteva ore. Datorită interesului și a cererii mari de bilete, pe 18 noiembrie se va organiza încă un Mare Bal care sărbătorește deschiderea casei.

Astfel, pe 18 și 19 noiembrie, momente precum recitalul susținut de Bălănescu Quartet, venind special de la Londra pentru eveniment, vor inaugura redeschiderea casei pentru public.

Etajele casei vor fi transformate în experiențe contemporane influențate de istoria personală a monumentului istoric pentru participanții la bal. Nu vor lipsi momente de magie cu cărți de joc, precum și citiri în cărți de tarot.

În primă fază, în 2022, stabilimentul creativ La Mița Biciclista va fi deschis publicului doar în contextul evenimentelor organizate aici, care urmează în luna decembrie.

CITEȘTE ȘI: București: Au fost finalizate lucrările la faţadele a două clădiri monument-istoric

- Publicitate -

Ultimele

Cum motivezi angajații în 2023 – 4 strategii care funcționează cu succes

În cadrul unui loc de muncă, motivația angajaților este un factor important, care nu trebuie neglijat, pentru că aceasta...