Boxe noi vs boxe refurbished – Avantaje și Dezavantaje

Conceptul de „refurbishing” (recondiționare) este unul consacrat în piața mondială a electronicelor. Mulți vânători de chilipiruri se opresc asupra unui produs ale cărui caracteristici i-a convins, însă îl caută în varianta refurbished datorită prețului avantajos față de varianta nouă, sigilată. Prin acest proces de recondiționare, un produs returnat vânzătorului sau producătorului este readus la o stare complet funcțională, cu un aspect îmbunătățit, aproape de cele noi. Atunci când este controlată de producător, recondiționarea poartă și garanția calității lucrării. Spre exemplu, pentru o boxă JBL Flip 4 refurbished poți obține o reducere de până la 30-40% din prețul de serie, iar produsul se livrează fără defecte, fără zgârieturi și cu garanție din partea furnizorului.

Singurul dezavantaj al produselor noi poate fi prețul mai mare

Cea mai sigură achiziție este un set de boxe noi. Acestea pot fi returnate într-un termen legal fără nicio motivație. În cazul în care există defecțiuni de fabricație sau în urma transportului, există inclusiv legi care te apară în calitate de consumator. Garanția pe care o oferă comerciantul sau producătorul acoperă orice defecțiune. În funcție de gradul de deteriorare neprovocată, poți primi același produs reparat sau unul nou, în termen legal. Și în cazul boxelor, ca în orice domeniu, prețul produselor noi este mai mare. Acesta nu este neapărat un dezavantaj, cunoscut fiind riscul achiziționării unui echipament utilizat.

Refurbished, resigilat sau second-hand?

Este o diferență între produsele refurbished și cele resigilate sau second-hand. Produsele resigilate sunt cele returnate de utilizatori către vânzător în termen legal, care sunt scoase din nou la vânzare, cu un discount și mențiunea urmelor de folosire, a eventualelor zgârieturi sau a ambalajului original deschis și deteriorat. Produsele la mâna a doua îți sunt livrate în starea în care au fost predate de ultimul utilizator, în timp ce echipamentele refurbished trec printr-un amplu proces de verificare și orice problemă identificată este și remediată.

Refurbished: avantajul verificării și remedierii defecțiunilor

Utilizatorii care returnează produsele nu au control asupra catalogării acestora. Comerciantul este cel care decide dacă produsul restituit se încadrează la categoria resigilat, refurbished sau poate fi vândut ca atare la mâna a doua. Marele avantaj al unei boxe achiziționate în regim refurbished este că echipamentul a trecut atât prin verificarea vânzătorului, cât și a unui service dedicat, uneori chiar a producătorului. În cadrul acestui proces, orice disfuncționalitate sau defecțiune este remediată, iar produsul este readus la performanțele inițiale. În plus, o atenție deosebită este acordată aspectului: boxele recondiționate arată impecabil, fără zgârieturi sau defecte de ordin estetic. Astfel obții un produs verificat și garantat din punct de vedere al performanțelor la un preț mult mai mic față de cele noi. Dacă la acest pachet se mai adaugă și o garanție din partea unui furnizor sau producător de top, atunci achiziția este recomandată.

Dezavantajele apar atunci când lipsește garanția

Este evident faptul că orice achiziție a unui produs care nu este nou și sigilat are anumite riscuri. Garanția asupra lucrării de recondiționare este singurul lucru care te păzește în cazul unei defecțiuni. Furnizorul decide dacă produsul scos la vânzare vine însoțit de garanție sau nu. Este posibil ca unele boxe recondiționate să fie vândute la un preț mult mai mic, dar fără perioadă de garanție însoțitoare. În acest caz, îți asumi riscul de a suporta cheltuielile de reparație.

Principalul criteriu care face diferența dintre un produs nou și unul refurbished este prețul de achiziție. Dacă nu dispui de suma necesară cumpărării unei boxe noi, varianta cea mai apropiată din punct de vedere al raportului dintre preț și calitate este una refurbished. Cel mai important aspect de care trebuie să ții cont este garanția care însoțește produsul, atât în cazul celor noi, cât și al celor recondiționate.

- Publicitate -

Cu 19% mai multe apartamente vândute în primul trimestru al anului 2024

Piața rezidențială a început bine anul 2024, cu un prim trimestru încheiat cu o creștere de 18% a numărului...

McDonald’s deschide un nou restaurant la Pitești, al treilea din oraș

Noul McDonald’s Pitești este amplasat în centrul comercial Argeș Mall, pe Strada Tudor Vladimirescu nr. 37, este al treilea...