NETOPIA Payments are o nouă pagina de plată și activează automat Google Pay & Apple Pay

NETOPIA Payments lansează o nouă pagină de plată, gândită pentru a simplifica procesul de checkout și a ajuta comercianții să crească rata de conversie. Noua pagină include activarea automată a Google Pay și Apple Pay pentru toți comercianții din platformă.

Prin integrarea automată a Google Pay și Apple Pay, platforma le permite comercianților să le ofere clienților lor o experiență de plată rapidă fără introducerea manuală a datelor cardului, cu autentificare biometrică direct din telefon.

De altfel, procesul de checkout are un impact direct asupra vânzărilor, iar un flux greoi poate duce la pierderi semnificative. La nivel global, rata medie de abandon a coșului de cumpărături este de 70,19%, potrivit unui studiu Baymard Institute.

Plățile digitale rapide vin cu o creștere de 58% a ratei de conversie pentru magazinele care folosesc metode de plată digitale, conform Sales Cycle, în condițiile în care peste 70% dintre europeni folosesc deja portofele digitale pentru plăți online, conform datelor Visa.

Apple Pay și Google Pay sunt deja utilizate de sute de milioane de oameni la nivel global – peste 640 de milioane pentru Apple Pay și peste 150 de milioane pentru Google Pay. În România, gradul de utilizare a plăților digitale este în creștere, dar încă are potențial de dezvoltare – potrivit Indicelui Plăților Digitale realizat de Mastercard în 2022, scorul era de 44 din 100.

CITEȘTE ȘI | Netopia a depășit pragul de 1 milion de tranzacții lunar cu cardul

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...