Cum arată portretul robot al investitorului român în acțiuni și criptomonede

42% dintre investitorii români sunt tineri, sub 35 de ani

60% dintre investitorii chestionați de eToro își păstrează investițiile ani de zile și chiar mai mult de un deceniu și mai puțin de 3% dintre investitorii români își mențin investițiile pentru doar câteva zile.

Acest lucru nu este o surpriză, deoarece obiectivul principal al investițiilor pentru 44% dintre români este pensionarea anticipată, iar pentru 40% posibilitatea de a avea fonduri suplimentare disponibile la pensie.

Alte obiective importante ale investitorilor sunt depășirea randamentelor conturilor de economii, posibilitatea de a bate inflația, de a oferi siguranță pe termen lung sau de a obține independența financiară.

Piețele nu au fost foarte generoase cu investitorii în acest an, indicele BET din România înregistrând o pierdere de aproape 17%, în timp ce S&P 500 din SUA a scăzut cu aproape 22%, iar Nasdaq, unde sunt listate majoritatea companiilor de tehnologie, a pierdut aproape 34%.

Totuși, chiar și în acest context, 84% dintre investitorii români intervievați declarând că se simt încrezători în ceea ce privește investițiile lor.

Structura portofoliului investitorilor arată că 60% dețin o formă de active cripto, 55% dețin acțiuni naționale și 50% dețin acțiuni internaționale. Datorită creșterii dobânzilor, 49% dețin obligațiuni interne și 35% dețin obligațiuni internaționale.

Platformele electronice și aplicațiile reprezintă modalitatea preferată de gestionare a investițiilor pentru aproape 67% dintre respondenții români. 57% folosesc o bancă în acest scop și doar 25% apelează la un consilier profesionist.

Pandemia a creat o clasă de investitori individuali

Peste o treime (35%) dintre investitorii români fac parte din categoria celor care au început să investească în 2020 beneficiind de timpul liber generat de pandemie iar alți 17% au început să investească în ultimele 12 luni.

Acest lucru face ca 52% dintre investitorii români să aibă puțină experiență în ceea ce privește piețele în scadere și să treacă acum prin prima lor piață bear. Forțați să învețe relativ repede, investitorii români citează căutarea pe Google ca primă sursă de informare despre piețe.

Urmează Social Media (Youtube, Tiktok, Instagram, Facebook), mass-media – ziare, site-uri de știri online, reviste) și abia pe locul patru recomandările personale venite de la prieteni și familie.

Crearea unei averi bazată pe investiții necesită timp, iar sondajul a arătat că 90% dintre investitorii români au în conturi mai puțin de 20.000 euro, 60% dintre aceștia având mai puțin de 4.000 euro.

CITEȘTE ȘI: Plasamentul privat de acțiuni MAM Bricolaj a fost închis anticipat în prima zi

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...