Tohani alocă 1 milion de euro pentru un nou concept de turism viticol

Tohani a inaugurat un nou complex de cazare, ajungând la o capacitate de acomodare a 40 de turiști.

Investiția a inclus recondiționarea Conacului Regal, păstrând amprenta epocii, și s-a ridicat la peste 5 milioane euro.

Lucrările de recondiționare au început în anul 2008, iar în toamna anului 2018 au fost deschise către public conacul, crama și beciul Apogeum.

La finalul lunii mai capacitatea de cazare s-a extins cu 14 camere, într-o clădire anexă conacului – purtând numele de Conacul Mic – recondiționată complet.

Cei care aleg să se cazeze aici pot participa la degustări de vin, iar întreaga experiență este ghidată de un somelier.

Podgoria Tohani

Urmează căsuțe individuale, spa și relaxare în vie

Proiectul de investiții continuă și în perioada următoare, când se vor demara lucrările la o nouă soluție de cazare, sub forma unor căsuțe individuale.

Acestea vor fi amplasate la mai puțin de un kilometru de Conacul Apogeum, pe un platou cu vedere asupra viei. Având un design de inspirație scandinavă, fiecare dintre căsuțe va putea găzdui până la patru persoane.

Complexul, format din 20 de unități de cazare, va include și o zonă de spa și relaxare, integrate armonios în specificul zonei.

Bugetul alocat celei de-a doua etape a investiției este de 1 milion euro, iar proiectul este în faza de aprobare. Potrivit estimărilor, acesta urmează a fi dat în folosință în anul 2023.

În ultimii ani, Tohani a investit peste 6 milioane de euro în podgoria de Fetească Neagră, linia de vinificație dedicată și susținerea vinurilor produse din acest soi.

Producția de anul trecut a atins un nou record, fiind îmbuteliate 1 milion de sticle de vin cu eticheta Fetească Neagră, iar în 2020, aceasta a reprezentat 75% din totalul de vin roșu vândut de Tohani.

- Publicitate -

Chinese auto maker BYD is entering the Romanian market with four models

BYD has officially entered the Romanian market, marking another strategic step in the company’s European expansion. The Chinese automaker...

Connections, gross profit of 10.22 million RON, net profit of 8.83 million RON in 2024

Connections, a technology company listed on the AeRo market of the Bucharest Stock Exchange, announces that its consolidated revenues...