A început vaccinarea Covid-19 a angajaților companiei Poșta Română

Primul angajat poștal care a primit vaccinul Covid este Sorin Cristian Mateia, salariat al Oficiului Județean de Poștă Caraș Severin.

Vaccinarea a avut loc la Spitalul Orășenesc Oravița. Sorin Cristian Mateia este angajat al Poștei Române din anul 2006.

După ce a primit prima doză de vaccin, acesta a declarat: „Am așteptat cu nerăbdare ziua în care să putem spera că începe cu adevărat sfârșitul pandemiei. M-am înscris încrezător și optimist că acest vaccin, pe langă faptul că îmi aduce un beneficiu direct, reprezintă și un plus pe care îl aduc personal comunității în care traiesc”.

Până în acest moment, 39% dintre angajații companiei și-au exprimat acordul pentru vaccinarea anti-COVID, iar 27% dintre aceștia au fost deja programaţi pentru a li se administra prima doză de vaccin și rapelul.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...