Poşta Română îţi aduce coletele Fashion Days în oficiile poştale

Poşta Română a încheiat un parteneriat cu magazinul de fashion online – Fashion Days, prin care oferă clienţilor posibilitatea de a-şi ridica produsele comandate din unitatea poştală preferată, prin seviciul PostCollect.

Astfel, clienţii Fashion Days pot opta pentru ridicarea coletelor dintr-unul din cele peste 500 de oficii poştale din întreaga ţară. Livrarea produselor este gratuită pentru comenzile de minimum 50 de lei, pragul fiind mai mic decât în cazul livrării prin curierat rapid.

„Creşterea constantă a volumului de trimiteri prin serviciul PostCollect a dus la atragerea de noi parteneri importanţi din segmentul comerţului online. Ne dorim să ne îndreptăm către zona de clienţi netradiţională a Poştei Române, iar parteneriatul cu FashionDays ne confirmă ca avem capacitatea de a ne adapta rapid la schimbările de pe piaţa serviciilor poştale şi de a ne extinde cota de piaţă pe sectorul de e-commerce”, a spus Elena Petraşcu, Directorul General al Poştei Române.

Serviciul PostCollect oferă o flexibilitate sporită clienţilor Fashion Days. Astfel, în momentul plasării comenzii pe site-ul retailerului, aceştia au opţiunea, print-un singur click, de a-şi alege oficiul poştal unde doresc să le fie livrat coletul. Poşta Română preia, sortează şi livrează coletele partenerului la sediul subunităţilor poştale participante, în funcţie de alegerea clienţilor, iar ulterior sunt informaţi asupra sosirii acestuia prin intermediul unui SMS de confirmare. Acesta va conţine: numărul AWB al trimiterii, numărul şi programul oficiului poştal, precum şi suma de plată ramburs, dacă nu a fost achitată, online, cu cardul bancar.

Livrarea coletelor se face la sediul oficiilor poştale prin intermediul ghişeelor dedicate şi vizibil semnalizate, clientul având opţiunea deschiderii coletului pentru verificarea conţinutului.  Coletele vor fi păstrate în oficiile poştale timp de 7 zile calendaristice, de la data sosirii în unitate. Expediţiile Fashion Days sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare, până la livrare.

- Publicitate -

Majoritatea românilor au redus temperatura din locuințe pe timpul iernii

Nevoia de control a costurilor a fost evidențiată de circa 45% dintre respondenții unui sondaj E.ON, care au răspuns...

Rămas bun Cora Lujerului, bine ai venit Supernova! Inaugurarea în 6 iunie

Grupul Supernova modernizează fostele centre comerciale Cora din zona Lujerului, București și Brătianu, Constanța și le va redeschide sub...