Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău, mai ales în primii ani de viață, este să petreci cât mai mult timp cu el. Simpla prezență a părinților contribuie la o dezvoltare armonioasă și la conturarea unui model sănătos de relaționare cu cei din jur.
Asta înseamnă că ceea ce faceți împreună este un model pentru felul în care va reacționa în viitor, motiv pentru care este de preferat să valorificați acest timp în cât mai multe moduri posibil. Descoperă ce activitati pentru copii puteți face împreună pentru a crea o conexiune mai puternică și a-i stimula abilitățile neuronale și fizice ale celui mic:
Pictură în echipă
Arta reprezintă o componentă importantă în dezvoltarea fiecărui om, înclinația către frumos existând în noi toți, într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă cel mic este expus din primii ani la astfel de stimuli, șansele să-și dezvolte plăcerea față de această activitate, dar și talentul sunt foarte mari. Atunci când pictați împreună petreceți timp de calitate, ceea ce contribuie și la consolidarea bazei adultului care va deveni, printr-o activitate distractivă, ce stimulează atât imaginația și creativitatea, cât și îndemânarea, precizia sau concentrarea.
Puzzle
Dacă vrei să pui accent pe antrenarea minții în momentele petrecute împreună, puzzle-urile devin o abordare foarte avantajoasă. Nu doar că provoacă mintea să rezolve probleme complexe, dar ajută la consolidarea relației dintre voi prin faptul că veți lucra împreună la găsirea aceleiași soluții.
Escalada în sală
Pentru copiii foarte energici și activi, jocurile statice s-ar putea să nu fie cea mai potrivită abordare, ceea ce înseamnă că un sport interactiv s-ar putea să prezinte mai mult interes. Escalada la interior este o activitate potrivită pentru copii de toate vârstele, fiind o modalitate foarte bună de dezvoltare a abilităților motrice, a rezistenței și a forței fizice, în timp ce antrenează gândirea strategică, determinarea, voința, concentrarea și dorința de autodepășire. Descoperă opțiunile de escalada pentru copii la Vertical Spirit și înscrie-l pe cel mic la o sesiune de care să vă bucurați amândoi.
Vizitarea muzeelor
De la vârsta la care gândirea critică se dezvoltă suficient și începe să înțeleagă asocieri simbolice și să ofere interpretări proprii lucrurilor care îl înconjoară, o vizită la muzeu se poate dovedi a fi o variantă excelentă de petrecere a timpului liber alături de copii. Vezi ce muzee și atracții se găsesc în orașul tău și vei asigura o activitate excelentă pentru tine și cei mici.
Drumeție în natură
Timpul petrecut în natură este terapeutic și benefic pe toate planurile, de aceea este recomandat să ieșiți împreună la plimbări sau explorări, în parc sau chiar în pădure, ori de câte ori aveți ocazia. Oferă celui mic ocazia să descopere o lume fascinantă și să se bucure de libertatea pe care o asigură natura. Dacă aceste descoperiri sunt făcute alături de părinți, impactul pe care experiența o va avea asupra dezvoltării sale este cu atât mai puternică, dat fiind faptul că asociază cele mai frumoase momente cu cele mai importante persoane din viața sa.
Chiar dacă cel mic poate arăta o înclinație mai mare pentru un anumit tip de activitate, este important să îl expui în măsuri variate la fiecare spectru pentru a-și crea un set propriu de valori și preferințe, dar și pentru a-și consolida cultura generală. Drept urmare, în momentul în care alegi ce activități să faceți împreună, este indicat să optezi pe rând atât pentru sporturi solicitante din punct de vedere fizic, cât și pentru activități care stimulează mintea și simțul artistic.