2 din 5 români economisesc pentru cumpărarea unei locuințe

  • 84% dintre români consideră că investiția într-o locuință este profitabilă;
  • 44% dintre aceștia pun pe primul plan economiile pentru cumpărarea propriei case, fiind cele mai ridicate procente întâlnite la nivel european;
  • 4 din 5 europeni (81%) prioritizează alte obiective financiare: întreținerea familiei, costurile studiilor, plata chiriei într-o locuință convenabilă, dar și hobby-urile și călătoriile.

Românii sunt cei mai interesați să economisească pentru a-și cumpăra o casă, la nivel european, potrivit celui mai recent studiu internațional ING, la care au participat peste 15.000 de respondenți din 15 țări.

84% dintre români consideră că este mai rentabil să își cumpere o locuință proprie decât să locuiască cu chirie (comparativ cu media europeană de 70%) și doar 56% dintre români ar plasa un alt obiectiv financiar înaintea celui de a strânge bani pentru o casă (față de media europeană de 81%).

Germania (91%), Austria (90%) și Olanda (90%) înregistrează cele mai mari procente privind prioritizarea altor obiective financiare. De asemenea, Germania (58%) și Olanda (59%) au cele mai scăzute valori privind percepția asupra rentabilității unei locuințe.

Aceste rezultate sunt proporționale cu procentele de proprietari de case din fiecare țară, România având o pondere ridicată de 96% de familii care trăiesc în locuințe personale.

Când cred românii că vor avea propria locuință

28% dintre români anticipează că își vor cumpăra o locuință când vor avea între 30 și 34 ani, 25%, după 35 ani și 14%, înainte de 30 ani. 21% dintre români (cel mai scăzut procent după spanioli) nu cred că își vor permite cumpărarea unei locuințe.

Doar 7% dintre europeni preconizează că își vor achiziționa o casă înainte de vârsta de 30 ani, 16%, după 35 ani, iar 38% sunt pesimiști în privința cumpărării unei case.

De ce se tem europenii la achiziția unei locuințe

Prețurile ridicate (77%) și teama de gradul ridicat de îndatorare (70%) sunt principalele motive care determină europenii să amâne intenția de-și cumpăra o locuință. Doar 16% dintre aceștia declară, însă, că nu își doresc să cumpere o casă.

Spaniolii (45%), olandezii (42%) și germanii (37%) sunt de părere că măsurile și reglementările ineficiente contribuie la contextul actual în care se află piața imobiliară.

53% dintre români consideră (de la 35% în 2017) că piața imobiliară merge într-o direcție greșită, sub media de 55% la nivel european, cele mai ridicate valori fiind înregistrate în Spania (72%), Germania (65%) și Luxemburg (65%).

La nivel european, prețul caselor a crescut cu 4,2%, în timp ce salariile doar cu 3,2%, astfel încât 55% dintre europeni consideră că este o provocare să îți cumperi o casă și anticipează că prețurile vor crește în următoarele 12 luni (62% dintre aceștia).

Cu toate acestea, procentul europenilor care consideră că este din ce în ce mai dificil să își cumpere o casă a scăzut de la 78% în 2015 la 70% în 2019.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...