Două treimi dintre angajați pun bani deoparte pentru a-și asigura o plasă de siguranță

Jumătate dintre ei reușesc să își mențină regulat obiceiul de a economisi, în timp ce restul redirecționează doar uneori bani către economii

Determinați de fluctuațiile economice și de creșterea inflației, 69% dintre angajați spun că pun bani deoparte în încercarea de a se proteja de un viitor economic incert, după cum arată cel mai recent sondaj efectuat de BestJobs.

Aproximativ 37% dintre angajații care economisesc vor să își asigure o plasă de siguranță pentru o perioadă, în cazul în care sunt concediați, în timp ce aproape 20% economisesc pentru că nu vor să se bazeze doar pe pensia de la stat, iar 19% plănuiesc să își cumpere o locuință.

De asemenea, 13% urmăresc să strângă o sumă de bani pe care să o investească ulterior în imobiliare sau afaceri, în timp ce 11% o fac pentru că vor să iasă la pensie mai devreme.

Dintre aceștia, 45% strâng cel mult 10% din venitul lunar, în timp ce 35% între 11-20%, iar 16% pun deoparte 21-50% din venitul încasat lunar într-un fond de economii.

Aproximativ 37% din angajații români spun că au avut dintotdeauna obiceiul de a economisi, în timp ce aproape 32% au început să pună deoparte la mai bine de 5 ani de când au luat primul salariu, iar peste 14% după 1-2 ani de la primul salariu.

Totodată, salariul este principala sursă de venit pentru 75% dintre respondenți. Ceilalți au o sursă de venit suplimentară pe care se bazează, printre care se numără veniturile din proiectele extra, afaceri, joburi part-time, investiții și ajutor social.

Doar 35% dintre angajați obișnuiesc să investească banii pentru a obține randament mai bun

Principalele destinații ale investițiilor sunt bunurile cu randament (34%), depozitele bancare (peste 31%), pensiile private (20%) și imobiliarele (17%). Aproximativ 15% investesc în asigurări de viață, 12% investesc la bursă, iar peste 11% în criptomonede.

Cu toate acestea, inflația nu a afectat doar prețurile bunurilor și serviciilor, ci și capacitatea angajaților români de a pune bani deoparte, iar mai mult de jumătate (57%) au economisit mai puțin anul acesta din cauza scumpirilor și inflației.

Deși rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,3% în luna octombrie a acestui an, de la 15,9% în luna septembrie, ritmul lunar de creștere a prețurilor rămâne constant, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

La ce sume acumulate estimează românii că se pot retrage din activitate

Având în vedere procentul economisit din venitul lunar, peste 60% estimează că se vor putea retrage din activitate după 60 de ani și doar 12% sunt mai optimiști, considerând că se vor putea retrage la 40-49 de ani.

În ceea ce privește valoarea economiilor, 32% sunt de părere că o sumă situată în intervalul 10.000-50.000 euro este suficientă pentru retragerea mai devreme din activitate, iar 25% consideră că o sumă de peste 500.000 euro este suficientă.

Un alt procent, de peste 17% menționează intervalul cuprins între 100.000 și 200.000 de euro.

CITEȘTE ȘI: 2 din 5 români economisesc pentru cumpărarea unei locuințe

- Publicitate -

1 din 2 români postează cel puțin o dată pe săptămână pe social media

8 din 10 români din mediul urban utilizează zilnic diferite platforme de social media. Mai mult, 18% dintre aceștia postează zilnic pe...

Generația TikTok! Adolescenții petrec zilnic în jur de două ore jumătate pe platforma chinezească

Peste 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 19 ani care au cont de TikTok accesează platforma zilnic,...