XXXLutz, al doilea cel mai mare retailer de mobilier din lume, deschide în 3 februarie două magazine XXXL, în locul fostelor magazine Kika Militari și Pallady.
Grupul austriac a preluat în decembrie 2019 toate filialele Kika din Europa de Est.
Cele două noi magazine din România au trecut, în ultimele 12 luni, printr-un proces de transformare.
XXXLutz aduce sortimente XXXL, peste 20.000 de produse, mobilier, accesorii și tot ce este necesar pentru a transforma o locuință într-un cămin.
De asemenea, pe piața din România, vor fi disponibile și servicii precum cel de protecție împotriva petelor cauzate de alimente sau băuturi, disponibil pentru majoritatea produselor tapițate din portofoliul XXXL.
Magazinele XXXLutz București sunt deschise de luni până sâmbătă, în intervalul 10:00 – 21:00 și duminica, în intervalul 10:00 – 20:00.