UiPath este cea mai apreciată companie de către propriii angajați

UiPath, Zitec, Softbinator Technologies, Jysk și Nobel sunt cele mai apreciate companii din România de către propriii angajați, conform Undelucram.ro.

Acesta este singurul top local realizat în funcție de opiniile angajaților și nu în funcție de imaginea publică a companiilor.

Clasamentul a fost alcătuit pe baza unui indice obținut din media notelor acordate angajatorilor de către angajați și numărul de recenzii înregistrate în platformă.

Evaluarea a fost realizată pe baza unor criterii precum oportunitățile de avansare, pachetul salarial, managementul, timpul liber versus timpul la birou, procedurile, valorile companiei.

UiPath a intrat pentru prima dată în top, clasându-se de altfel pe prima poziție. Clasamentul a fost condus anul trecut de Microsoft, care a ocupat primul loc în 2016, 2018 si 2020.

Între primele zece locuri din top, șase poziții sunt ocupate de companii de tehnologie. Restul sunt companii din retail, BPO& servicii și financiar.

Printre companiile care s-au regăsit și anul trecut în top se numără: Microsoft, Nobel, KRUK și Decathlon.

Printre noile intrări în top se numără UiPath, Zitec, JYSK, 8&8 International, Majorel.

Cel mai bun loc ocupat de o companie non-IT aparține JYSK, retailerul de mobilier și decorațiuni fiind pe poziția a patra.

- Publicitate -

Creștere timidă a tursimului local în primul trimestru al anului 2025

Sectorul turistic național a înregistrat o creștere timidă de 1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași...

Primul restaurant asiatic WokFull din România se deschide la Suceava

Primul restaurant WokFull din România, un concept inovator de mâncare asiatică gătită integral la wok, promovat de chef Anca...