Teraplast ramane si pe finalul anului 2021 compania care a atras interesul celor mai multi investitori individuali de la Bursa de Valori Bucuresti.
Societatea a confirmat evolutia excelenta din acest an, publicand cresteri de 40% a cifrei de afaceri si a profitului la 9 luni.
Societatea, care ocupa primul loc al clasamentului BVBescu Retail Pulse Chart, a atras atentia a 67% investitori si domina clasamentul interesului acestora inca din luna mai.
Actiunile Banca Transilvania urca o pozitie, pana pe 2 si se apropie din nou de prima pozitie. Societatea bancara a fost votata de 62% dintre investitorii de retail.
Companiile din energie reintra pe final de an in focusul investitorilor, pe fondul crizei din energie, care a generat astaptari de cresteri ale profiturilor.
Astfel, Nuclearelectrica revine in Top 3, Romgaz reintra in Top 10, OMV Petrom urca pe 9, iar Transgaz urca 7 pozitii si intra in Top 20.
Conpet si Transelectrica, alte 2 companii care in urma cu doar 3 luni pareau sa piarda din interesul investitorilor, urca pana pe locurile 29, respectiv 30.
Piata AeRO: scadere a interesului investorilor de retail, pentru prima data in acest an
Dupa o serie de listari primite mai putin bine de catre investitorii de retail, societatile din piata AeRO au pierdut putin din focusul acestora, pe finalul acestui an.
Daca jumatate dintre primele 40 de pozitii erau ocupate in luna august de societati listate pe piata secundara, numarul acestora s-a redus acum cu 25%.
iHunt paraseste Top 10, coborand pe 13, in timp ce Simtel Team, Arctic Stream si 2 Performant Network ies din Top 20.
Arctic Stream inregistreaza chiar cea mai mare scadere a atentiei, coborand 12 pozitii, pana pe locul 31.
Nici societatile listate in ultimele luni nu se bucura in acest moment de multa atentie din partea investitorilor de retail.
Adiss, Appraisal & Valuation si Conections Consult intra in top, insa nici una dintre acestea nu reuseste sa patrunda in Top 40.
Castigatorii si pierzatorii finalului de an
SSIF BRK Financial Group, singura de servicii de investitii financiare listata la Bursa de Valori Bucuresti, incepe sa atraga atentia din ce in ce mai multor investitori.
Astfel, patrunde pentru prima data in Top 20, urcand 7 pozitii pana pe locul 16. Intre primele 20 patrunde si Transport Trade Services, care urca 3 pozitii si ocupa locul 19.
Doua dintre companiile din zona farmaceutica au reusit printre cele mai mari cresteri in atentia invetitorilor de retail in aceasta toamna.
Astfel, Biofarm urca 17 pozitii si ajunge pe 24, in timp ce Antibiotice Iasi urca 11 pozitii si se apropie de Top 30.
Cea mai mare urcare in clasamentul din luna noiembrie apartine producatorului de materiale de constructii Cemacom, care urca 19 pozitii, ajungand pe locul 36.
De partea cealalta, Farmaceutica Remedia, Star Residence Invest si Turbomecanica parasesc Top 40.
Cele 5 SIF-uri raman si ele in subsolul clasamentului, atragand mai putin de 10% din atentia investitorilor. Nici una dintre cele 5 societati de investitii nu se regaseste Top 50.