Dacă în ceea ce privește numărul de aplicări pentru joburile din România luna iulie a adus un nou record istoric, pentru locurile de muncă din afara țării numărul de aplicări continuă să scadă.
Astfel, luna trecută, au fost înregistrate aproximativ 23.000 de aplicări pentru joburile din străinătate, mai puțin față de luna precedentă, dar și față de aceeași lună a anului trecut.
Concret, au fost 13.000 de candidați care au căutat un loc de muncă în străinătate.
Germania respectă tendința ultimului an și rămâne cea mai dorită destinație, adunând jumătate din numărul total de aplicări. Angajatorii din Germania nu doar au primit cele mai multe aplicări, dar au scos și cele mai multe oferte de joburi pentru candidații români.
Este urmată de Olanda și Marea Britanie, alte două țări care au crescut semnificativ în topul preferințelor candidaților români, în ultimii doi ani.
Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Spania, Cipru, Italia și Franța sunt alte țări pentru care, în luna iulie, au existat peste 1.000 de joburi disponibile.
Personalul medical a fost și în luna iulie cea mai căutată categorie de candidați de către angajatorii străini, nevoia de medici și asistente fiind în continuare mare în toate țările din Europa.
Alte domenii în care s-au făcut angajări masive au fost transport / distribuție, auto / echipamente, construcții / instalații, administrativ / logistică, producție și agricultură.
Cel mai puțin căutați au fost specialiștii în audit și consultanță, cei care lucrează în publicitate, în industria farma sau în contabilitate.