Magnificus Plaza lansează un concept în premieră pe piața românească: o rețea de săli de evenimente în sistem de franciză, a cărei primă unitate va fi inaugurată în luna mai 2018, la Suceava.
Investiția minimă pentru a deveni francizat, pornește de la 550.000 de euro, fără a include și terenul în acest cost. Proiectul este gata de a fi implementat, putându-se deja încheia contracte de franciză, deoarece toată logistica și designul au fost finalizate, iar construcția la prima unitate din rețea a fost demarată.
Saloanele din rețeaua Magnificus Plaza vor fi proiectate pentru a găzdui o suită variată de evenimente, de la nunți, botezuri sau baluri, la întruniri de tip corporate, ședințe, conferințe, petreceri de companie etc.
Franciza Magnificus Plaza va oferi un proiect de afacere ce pune la dispoziția francizatului un întreg ansamblu de sisteme verificate și funcționale. Pachetul oferit de compania francizoare include: proiectarea completă a arhitecturii aferente spațiului de care dispune francizatul, construcția, achiziția materialelor, contractarea unor echipe specializate, trainingul echipelor de management și de marketing, know-how pe partea de catering, sisteme software, lumini, sonorizare etc. Compania francizoare oferă consultanță pe toată perioada construcției, la inaugurare și la evenimente.
Pot deveni francizați Magnificus Plaza atât cei care dețin deja un spațiu pe care sunt dispuși să îl renoveze complet, cât și cei care doresc să devină parteneri și să pornească afacerea de la zero. Standardele francizei Magnificus Plaza impun existența unui teren de minimum 2,000 m2, care să asigure și spațiu de parcare, o sală de evenimente de cel puțin 500 m2 și conexiune la gaz sau curent trifazic de minimum 200 KW.
Taxa de franciză se ridică la 29.000 de euro, fiind necesar un fond de lichidități de 50.000 de euro, care să poată asigura operarea salonului de evenimente în primele luni de la inaugurare. De asemenea, va exista și o taxă de 15.000 de euro, destinată promovării și acțiunilor de marketing în vederea deschiderii.
Primul salon din lanț, situat în Suceava, va fi construit într-un stil artitectural avangardist, inovator, cu influențe futuriste și o mare concentrare pe detalii, iar materialele folosite vor fi predominant naturale.
Franciza Magnificus Plaza este membră a celei mai mari rețele de francize din România, www.francizelacheie.ro, care operează restaurantele: Spartan, cel mai mare lanț de restaurante din țară pe bază de carne rotisată, Hercule, Pytagora, Baba Cloanța, Transylvania Burger, prima franciză din România care comercializează burgeri copți pe plită.