Lucrările la parcul Drumul Taberei sunt în grafic

Lucrările în Parcul Drumul Taberei continuă conform graficului. Toate companiile implicate în asocierea din acordul-cadru lucrează zilnic cu câte 3 – 4 echipe formate din minimum 20 oameni.

Locurile de joacă pentru copii au  fost finalizate.  Spaţiile de recreere destinate celor mici nu se limitează la obişnuitele leagăne şi balansoare, ci presupun şi ansambluri de joacă de tipul căsuţelor, turnurilor, labirinturilor, ce au un rol important în dezvoltarea abilităţilor şi deprinderilor copiilor. În imediata vecinătate a locurilor de joacă vor putea fi regăsite atât cişmele cu apă potabilă şi toalete ecologice, cât şi locuri de odihnă pentru însoţitorii celor mici. Locurile de joacă sunt împrejmuite cu gard din lemn finisat rotund. (vezi foto)

 

Referitor la celelalte zone de activităţi, situaţia la zi arată după cum urmează:

–  terenurile multisport – a fost turnat asfaltul, iar tartanul sintetic a fost montat

–  skatepark-ul este realizat în proporţie de 75%

– zona de fitness – nisipul a fost stabilizat, în prezent sunt montate echipamentele (vezi foto)

–          pavilionul şahiştilor: se montează podeaua şi  mesele

–          sistemul de irigaţii este în curs de montare

–          aleile pietonale sunt în proces de finisare (vezi foto)

 

Pasarela belvedere a fost finalizată în procent de 90%. În perioada următoare va fi montată balustrada de sticlă. Pasarela preia vizitatorul de pe aleea principală şi urcă cu o pantă de maxim 8% până la o înălţime de 6 m deasupra solului, oferind o imagine panoramică asupra parcului. Continuând pe traseul pasarelei, pietonul revine la nivelul solului şi este din nou preluat de aleea principala. Pasarela este metalică, iar pardoseala de uzură este din material compozit  lemn-plastic (WPC), montat cu spaţiu între elemente pentru scurgerea directă a apei provenite din precipitaţii.

 

În ceea ce priveşte amenajarea terenului, au fost curăţate resturile şi gunoaiele, solul a fost pregătit prin scarificare, execuţie arătură, execuţie discuire, greblare, adaos de sol fertil, îmbunătăţit cu îngrăşământ natural de circa 10 cm pe întreaga suprafaţă. Plantarea gazonului continuă, pe măsura ce tot mai multe zone din parc sunt finalizate.

 

Fântâna existentă în mijlocul lacului se află în curs de reamenajare. Se lucrează intens pentru realizarea unei instalaţii noi pentru un jet de apă cu înălţimea de 20 m şi un iluminat arhitectural corespunzător.

 

 

Zona rezervată concertelor este alcătuită din scena pentru spectacole şi evenimente şi este aproape finalizată. Scena este amplasată în perimetrul lacului existent prin tunarea unei plăci cu parapet din beton amprentat, ce se îmbracă în deck din lemn pentru exterior.

 

Coşurile de gunoi cu finisaj în lemn vor avea o particularitate ce va fi în concordanţă cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurator deoarece vor avea patru compartimente: pentru sticlă, plastic, hârtie şi biodegradabil.  (vezi foto)

 

 

Parcul Drumul Taberei în procente:

 

–          amenanjarea terenului şi amenajarea pentru protecţia mediului – 100%

–          fântâna arteziană – 20%

–          zona labirint – 100%

–          zona belvedere – pasarela pietonală Corp A – 95%

–          zona belvedere – pasarela pietonală Corp B – 95%

–          zona scena şi gradene concert – Corp D – 95%

–          zona expoziţie de plante exotice – Corp E – 45%

–          spaţii recreere adulţi – pavilioane acoperite – Corp F – 95%

–          spaţiu recreere adulţi – pavilion şahişti – Corp G – 95%

–          spaţiu recreere – zona câini de companie – 100%

–          spaţii de recreere destinate copiilor – 100%

–          zona skatepark- 75%

–          montare mobilier specific parcului şi dotări – montare 90%

–          zonă fitness – 90%

–          realizare sisteme camere video – montare 98%.

–          zonă terenuri multisport – 85%.

 

 

- Publicitate -

Welcome Wendy’s! Primul restaurant al americanilor din România se deschide în 2025

Wendy's a semnat acorduri de franciză cu companii din România și Irlanda, cu obiectivul de a dezvolta sute de...

Tranzacții imobiliare de peste 400 milioane euro în prima jumătate a anului

Primul semestru din 2024 s-a încheiat cu tranzacții imobiliare de 419 milioane de euro în România, de peste două...