Proiectul Floreasca Park din zona Barbu Văcărescu-Floreasca a semnat un contract de închiriere cu Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, care a contractat aproximativ 4.000 metri pătrați spații de birouri.
Floreasca Park, administrată de compania Cushman & Wakefield Echinox din anul 2021, are o suprafață închiriabilă de 39.350 metri pătraţi și chiriaşi precum Goodyear, Kellanova, Banca de Investiții și Dezvoltare, Metro Digital sau Ursus Breweries.
Proiectul, deținut de Resolution Property și Zeus Capital Management are un design eficient și consum scăzut de energie, cele două clădiri de clasa A fiind conectate printr-o parcare subterană cu 500 de locuri, certificate BREEAM „Excellent”.
Zona Floreasca – Barbu Văcărescu este al doilea cel mai mare hub de birouri din țară, cu o suprafață de aproape 600.000 metri pătrați construiți, în condițiile în care o serie dintre cele mai mari companii din România și-au stabilit sediile în clădirile moderne din această zonă.
Leroy Merlin, membră a Grupului Francez ADEO, are pe plan local aproape 3.500 de angajați în 16 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Pitești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea, Târgoviște și Arad.