Huawei extinde contractul de închiriere în clădirea Globalworth Tower București, pentru un spațiu suplimentar de birouri de 1.000 mp.
Astfel, începând cu luna iulie 2022, Huawei își va desfășura activitatea pe o suprafață totală de 12.600 mp în clădirea din Floreasca.
Înainte de semnarea noului contract de închiriere, compania chineză de tehnologie deținea o suprafață de birouri de 11.600 mp.
Înființată în 1987, Huawei are aproximativ 195.000 de angajați în întreaga lume, operează în peste 170 de țări și are peste trei miliarde de clienți în întreaga lume.
Globalworth Tower este o clădire de birouri de clasă A, cu o înălțime de 120 metri și o suprafață închiriabilă totală de 54.000 metri pătrați.