Glovo va livra orice și în Timișoara

Glovo, aplicația de servicii de livrare rapidă, este disponibilă în Timișoara, utilizatorii având posibilitatea de a cumpăra, de a primi și de a trimite orice doresc din și în orașul lor.

După București și intrarea recentă în Cluj Napoca, Timișoara este al treilea oraș din țară în care Glovo își extinde operațiunile.

Glovo este un marketplace care permite utilizatorilor să comande, să trimită și să primească orice. În aplicație există câteva categorii predefinite de unde utilizatorii pot alege în funcție de ce își doresc să comande: Mâncare, Cumpărături, Cadouri sau Supermarket, categoria prin care îți poți face cumpărăturile pentru acasă în câteva minute.

În plus, prin butonul „Orice”, utilizatorii pot comanda absolut orice din orașul lor, precum obiecte decorative sau echipament sportiv de la magazinul preferat, atât timp cât se încadrează în dimensiunile cutiei Glovo și nu depășește 9 kg. 

Categoria „Curier” este folosită de clienți pentru a trimite în mai puțin de o oră orice pachete sau plicuri în oraș, respectând dimensiunile menționate. Serviciul permite livrarea de documente sau recuperarea obiectelor uitate acasă, la birou sau la prieteni, precum ochelari, chei și genți pentru ora de sport. 

Până în acest moment, peste 800,000 de produse au fost comandate prin intermediul aplicației din cele opt categorii. Cele mai multe comenzi au fost în categoriile de restaurante, supermarket și curierat.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...