Free Now se lansează cu 100.000 de curse gratuite

Free Now, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate urbană deținute de Daimler și BMW, este disponibilă pentru pasagerii din România.

Primii 100.000 de bucureșteni călătoresc gratuit cu Free Now, în limita a 20 de lei pentru prima cursă, iar pasagerii care aleg să facă plata prin card au, până pe 15 decembrie, reducere de 50% pentru toate călătoriile.

Free Now înlocuiește aplicația Clever, care va continua să funcționeze o perioadă în paralel cu noua aplicație. Șoferii Clever sunt în plin proces de tranziție la noua aplicație, flota urmând să depășească 90% din cei 15.000 de șoferi ai companiei în București, până la finalul acestui an.

Aplicația va fi lansată și în alte orașe din România în perioada următoare.

Prin această aplicație clienții pot găsi cea mai bună soluție de transport, în regim de taxi sau ridesharing, nu doar București, ci și în alte peste 100 de orașe din nouă țări europene în care grupul operează – Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria și Suedia.

„România este o piață foarte importantă pentru noi. Clever a avut o creștere impresionantă în ultimii ani, ca de altfel întreaga piață de mobilitate urbană din România, și credem că Free Now va continua să crească într-un ritm chiar mai accelerat pe plan local, în următorii ani. Misiunea noastră este să aducem soluțiile de mobilitate urbană la îndemâna  oricui, ceea ce, în contextul limitărilor din orașele foarte aglomerate cum este Bucureștiul, înseamnă soluții inovatoare și în continuă dezvoltare, care să ofere pasagerilor cele mai eficiente și convenabile opțiuni de transport”, spune Eckart Diepenhorst, CEO Free Now Europa.

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...