Emilia Cremeria, lanțul de magazine de înghețată artizanală, anunță un proces de rebranding în urma căruia devine GIOELIA Cremeria Italiana. În același timp, compania își stabilește sediul central al business-ului în România, iar Alexandru Sautner devine director comercial la nivel internațional.
„Înghețata artizanală reprezintă o nișă specială pe piața de înghețată. Consumatorii au un gust bine format, își doresc calitate și sunt deschiși în a experimenta noi arome. Dezvoltarea spectaculoasă pe care am înregistrat-o în România ne demonstrează că avem o categorie matură de consumatori, existând un potențial extraordinar pentru extindere. În acest context apare rebranding-ul și dorința noastră de a crește local și internațional, astfel încât un număr cât mai mare de persoane să experimenteze bucuria gustului unei înghețate de calitate”, a explicat Denis Proni, CEO GIOELIA Cremeria Italiana.
În România, Alexandru Sautner deține nouă magazine în regie proprie în București, Timișoara, Cluj și Constanța. Odată cu noua structură se schimbă și obiectivele de business ale companiei, iar direcția principală se va îndrepta către extindere pe plan mondial prin intermediul acordării de francize.
Investiția într-un magazin nou este între 120.000 de euro și 200.000 de euro, depinzând de mărimea locației. Cifra de afaceri proprie fiecărui magazin oscilează între 300.000 de euro și 500.000 de euro pe an.
În 2018, business-ul din România a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 4 milioane de euro, dublă față de anul 2017. Pentru 2019 este estimată o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20% față de anul 2018. Rezultatele financiare poziționează GIOELIA Cremeria Italiana ca lider de piață în domeniul magazinelor de înghețată artizanală din România.
Compania are un depozit și un laborator central în București în care se produce, zilnic, baza de înghețată. Aceasta este trimisă apoi în fiecare locație, unde se pregătește în mașinile de înghețată. Celelalte produse comercializate, toate pe bază de înghețată, sunt preparate în laborator și livrate fiecărui magazin.