În prima jumătate a anului 2022, România a fost vizitată de 4,4 milioane de turiști, 630.000 fiind din afara țării. În topul țărilor de proveniență se află Germania, Israel, Italia, Statele Unite și Franța.
Conform datelor Stoira.ro, care citează INS, turiștii străini preferă București și județul Ilfov, urmate de județele Brașov, Cluj, Sibiu și Iași. Atât turiștii români, cât și cei din afara țării, au avut o durată medie de ședere de două zile.
Conform Institutului de Statistică, cifrele din iunie 2022 se apropie de cele din 2019, cel mai bun an turistic dinainte de pandemie.
Astfel, numărul turiștilor din România a crescut cu 34% față de iunie 2021, depășind un milion de turiști. Dintre aceștia, 14% au fost străini (153.000 de persoane), dublu față de aceeași lună a anului trecut.
Topul orașelor românești preferate de turiști
Orașele unde s-au înregistrat cele mai mari creșteri din perspectiva numărului de turiști, din iunie 2021 până în iunie 2022, sunt: București – cu 116%, ajungând la 1,2 milioane, Cluj-Napoca – 64%, ajungând la 488.000, Sibiu – 53%, noua valoare fiind 476.000.
În Brașov și în Constanța, creșterile au fost de 27%, respectiv 25%, ajungând la 1 milion, respectiv 1,3 milioane de vizitatori.
București a înregistrat cea mai mare creștere și ca număr de înnoptări: 147%, ajungând la 2,3 milioane. Pe locul 2 se află Cluj, cu o creștere de 69%, noua valoare fiind 865.000 înnoptări, urmat de Bihor – 29% și 1,2 milioane de nopți de cazare.