Tehnologia este într-o permanentă evoluție, iar odată cu ea aparatele electronice și electrocasnice și-au crescut performanța și eficiența. Dacă aspiratorul tău este învechit, poate a venit momentul să-i faci un upgrade și să te orientezi spre unul nou, potrivit nevoilor tale actuale.
Cum îl alegi și care sunt criteriile de selecție de care să ții cont? Iată câteva modele de ultimă generație, cu diferite funcții și care se încadrează în bugete variate.
Aspirator cu sac versus aspirator fără sac
Dacă pe vremuri aspiratorul cu sac era singurul existent, iar curățarea lui implica mult praf și murdărie, acum lucrurile s-au schimbat. În ziua de azi, există două variante de aspiratoare: cele care au nevoie de un sac de unică folosință și cele fără sac. În prima categorie intră aspiratoarele pentru care există saci de hârtie, în locul celor din material textil. Îi vei arunca atunci când se umplu, adică după câteva utilizări. Hârtia este biodegradabilă, așadar această opțiune este prietenoasă cu mediul.
De partea cealaltă, aspiratorul fără sac este cel care are un dispozitiv din plastic rezistent, în general transparent, care este încorporat și care poate fi golit și reutilizat. Avantajul lui este că îl vei putea utiliza ori de câte ori ai nevoie, după o simplă curățare. Pentru a nu împrăștia particulele de praf, umezește cu puțină apă, aruncă tot conținutul, apoi clătește-l și lasă-l să se usuce în voie până la următoarea aspirare.
Aspirator robot
Atunci când vorbim despre tehnologie, în discuție intră automat aspiratoarele robot. Printr-o simplă programare, acestea vor aspira întreaga casă. Mai exact, fac toată treaba în locul tău. Funcționează cu ajutorul unei aplicații pe care o instalezi pe telefon, iar acolo setezi traseul și îl poți programa să pornească singur la o anumită oră. Autonomia unui astfel de dispozitiv este de aproximativ două ore, ideal pentru a curăța un apartament cu două sau trei camere. Aspiratoarele robot de la Miele, de exemplu, au numeroase alte funcții, precum transmiterea imaginilor live de pe camera frontală către un telefon mobil. Atunci când bateria este aproape de final, aspiratorul va reveni la punctul de încărcare și se va cupla automat, ca mai apoi să-și reia traseul de unde a rămas.
Aspirator vertical
Dacă vrei un aspirator practic, de dimensiuni reduse și ușor de manevrat, optează pentru unul vertical. Denumit și mătură electrică, acest model poate fi utilizat inclusiv pentru aspirarea canapelelor sau draperiilor. În funcție de model, el poate avea inclusiv accesorii pentru spălarea mochetelor.
Aspirator de mână fără fir
Colțurile și zonele greu accesibile sunt simplu de curățat cu un aspirator de mână, fără fir, care se încarcă rapid și are o autonomie mare. Îl vei folosi ca să strângi firimiturile, scamele sau resturile de alimente uscate. Dotat cu un rezervor din plastic, acesta va putea fi curățat după ce se umple și montat la loc. Avantajul lui este ușurința în manevrare. Îl poți folosi și pentru a aspira interiorul mașinii sau pentru a îndepărta pânzele de păianjen formate adesea pe tavan.
Tehnologia a evoluat, iar odată cu ea și dispozitivele menite să ne facă viața mai ușoară. Uită de aspiratoarele greu de manevrat, zgomotoase și care strâng cu greu mizeria. Optează pentru un dispozitiv de ultimă generație, cu putere mare de aspirare, cu funcție de spălare, manual sau automat, cu sau fără fir. Pentru că îți cunoști cel mai bine nevoile și bugetul, folosește aceste două criterii pentru a face alegerea care să te mulțumească în totalitate.