CTP Cluj-Napoca este în top 10 companii de transport public din Europa la venituri din plăţi digitale, arată primarul Emil Boc într-o postare pe Facebook.
În luna martie 2021 au fost înregistrare 1.074.226 bilete achiziţionate prin plăţi electronice.
Față de luna noiembrie a anului trecut, s-a înregistrat o creștere cu 28% a numărului de bilete cumpărate folosind instrumente digitale.
Conform datelor VISA, România este pe locul 3 la nivel european în ceea ce priveşte plăţile electronice, după Marea Britanie şi Polonia, fiind urmată de Italia şi Franţa.
CTP Cluj-Napoca are un parc auto format din 252 autobuze, 2 autobuze electrice, 117 troleibuze, 26 de tramvaie și 9 microbuze.
Compania operează atât linii urbane, linii metropolitane cât și linii de transport dedicate elevilor.