Dacă bancnotele, buletinul sau cardurile bancare pot sta fără probleme în geantă, buzunare sau portofele, există acte sau hârtii care necesită ajutor pentru a putea fi protejate timp îndelungat. Foliile laminate au capacitatea de a acoperi în plastic un document, cu ajutorul căldurii sau „la rece”, în funcție de rezistența hârtiei din care este realizat. Aceste folii se utilizează inclusiv la diplome, cărți de vizită, materiale educaționale sau meniuri de restaurante.
La ce folosesc foliile laminate
Prin laminare, care se poate realiza prin căldură sau la rece, hârtia este îmbrăcată într-un strat din plastic, menit să sigileze fila față–verso. Astfel, foaia propriu-zisă va rămâne la mijloc între două folii laminate, subțiri. Cele mai utilizate sunt cele în format A4 sau rolă, dar se găsesc pe piață și în format A3 sau A5. De exemplu, pentru a obține un document plastifiat va fi nevoie de folie laminat 4 și de un laminator. Folosind căldură și presiune, hârtia va deveni laminată, adică acoperită de jur împrejur de un strat subțire din plastic rezistent. Unele folii au pe interior un adeziv special care permite fixarea.
Tipuri de laminare
Procesul de plastifiere se face în două moduri: la cald sau la rece. Există unele documente care nu sunt suficient de rezistente pentru a putea utiliza căldura, iar în acest caz se va utiliza un sistem „la rece”. Laminatorul va folosi o temperatură redusă, astfel încât, în momentul plastifierii, documentul să nu fie în niciun fel afectat. Calitatea foliilor este importantă indiferent de tipul de laminare.
În ceea ce privește laminarea la cald, acest proces este cel mai indicat pentru a obține o plastifiere rezistentă și durabilă. Acest proces funcționează destul de simplu și e nevoie de laminator și de folii laminate. Foliile sunt de dimensiuni standard, A3 fiind cel mai mare format, sau de tip rolă, a cărei lungime va fi tăiată în funcție de necesitate. Hârtia ce urmează să fie plastifiată va fi așezată între două folii de laminare; aparatul se va încălzi și le va presa pentru a obține produsul final. Temperatura utilizată de laminator variază în funcție de cât de groasă este folia de plastic. Dacă grosimea este mai mare, procesul necesită o temperatură mai ridicată. Avantajul, însă, este acela că se obține o laminare și mai rezistentă.
Ce documente se pot lamina?
Ce fel de documente pot fi laminate și care sunt cele mai întâlnite? În general, necesită plastifiere hârtiile de care e nevoie pe termen lung. Printre acestea certificatul de naștere/căsătorie, contractul de proprietate asupra unui imobil etc. De asemenea, e indicat să sufere un proces de plastifiere orice foaie sau hârtie care trece prin mai multe mâini. În această categorie intră meniurile unui bar, restaurant sau cafenea, materialele educaționale sau cele de prezentare. Pe lângă faptul că vor fi protejate de umezeală sau eventuale deteriorări, ele pot fi și dezinfectate periodic.
Vei găsi mai jos cele mai frecvente exemple de documente sau înscrisuri ce pot fi laminate:
–documente oficiale (certificat de naștere, certificat de căsătorie, contracte de proprietate);
–diplome și atestate;
–coperți de cărți sau lucrări științifice;
–materiale educaționale;
–materiale promoționale;
–broșuri și materiale de prezentare;
–fotografii;
–cărți de vizită;
–instrucțiuni și reguli în diverse domenii;
–liste de prețuri;
–meniuri pentru baruri, restaurante și cafenele.
Imaginile și documentele pe suport de hârtie pot fi scanate și păstrate în format digital, însă exista numeroase exemple în care este necesar să le ai și fizic. În acest caz, intervin foliile laminate și procesul de laminare, prin care acestea vor fi protejate timp îndelungat.