Ce costuri presupune un depozit pentru compania ta

Deținerea propriului depozit poate aduce o sumedenie de avantaje pentru o companie. În cazul în care ai un business și te gândești la un astfel de spațiu, este bine să cunoști câteva aspecte esențiale despre costurile pe care le presupune, dar și facilitățile pe care le are pentru companie. Deținerea unui depozit te poate ajuta să îți stabilești propriile reguli și etape pentru recepția, stocarea și expedierea mărfurilor, oferind flexibilitate în gestionarea procesului operațional. Un astfel de spațiu poate fi adaptat în funcție de nevoile specifice ale companiei, cum ar fi organizarea rafturilor, zone dedicate pentru produse speciale sau instalarea de echipamente specifice. Iată și alte aspecte esențiale despre ce presupune deținerea unui depozit pentru compania ta!

Buget pentru achiziție sau chirie

Costurile pentru un depozit pot varia în funcție de mai mulți factori. Dacă ești hotărât să faci acest pas pentru afacerea ta, indicat ar fi să iei legătura cu un consultant în domeniu. Acesta te poate ajuta să găsești locul potrivit pentru afacerea ta, în funcție de nevoile companiei, plecând de la criterii precum accesibilitate, locație, spațiu disponibil, dar și buget. Un specialist îți poate pune la dispoziție toate aceste informații care sunt relevante pe termen lung pentru afacerea ta și care te pot ajuta să te orientezi și din punct de vedere financiar. În primul rând, dacă depozitul este achiziționat, vei avea în vedere costuri inițiale semnificative. Însă dacă optezi pentru varianta de a-l închiria, aici trebuie să ai în vedere un buget lunar care implică chiria, dar și costuri pentru întreținerea lui. Având în vedere aceste detalii, este important să îți setezi de la început bugetul pe care îl ai disponibil și să îți alegi varianta cea mai potrivită.

Amenajarea depozitului în funcție de necesitățile companiei

Având în vedere activitatea companiei, depozitul trebuie să aibă în dotare un punct de lucru și de desfășurare a sarcinilor personalului. Acest aspect presupune un buget pentru amenajarea depozitului astfel încât să fie în concordanță cu planul de activități al companiei. Alte costuri se pot duce pe instalarea sistemelor de securitate, cum ar fi camere de supraveghere, alarme, sisteme de control acces, detectoare de incendiu sau stingătoare de incendiu.

Echipament și tehnologia folosită

Deținerea unui depozit mai are în vedere și costuri care pot face referire la echipamentul personalului, dar și la partea tehnică folosită. De aceea trebuie să ai în vedere și un buget pentru acest segment. Investiția în echipamente de depozitare de înaltă calitate este o parte importantă a eficienței depozitului, notează cei de la extensiv.com. Acestea pot include o serie de lucruri precum rafturi, containere, mașini și dispozitive speciale în vederea desfășurării operațiunilor specifice de muncă. Dar pot face referire și la stivuitoare și alte echipamente similare. Investiția în echipamente de lucru de calitate va ajuta la eficiență în depozit, dar și la productivitatea angajaților. Pe lângă aceste aspecte menționate despre costurile pe care le presupune un depozit, mai trebuie să ai în vedere și alte cheltuieli care implică costuri pentru taxe și impozite, costuri administrative, salariile personalului, costuri de securitate, de logistică și de transport, dar și altele.

Five-Elements-Digital

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...