Aplicația românească ESX depășește pragul de 500.000 de utilizatori

Compania a încheiat anul trecut cu o creștere de 250% a cifrei de afaceri, ajungând la venituri de 10 milioane de euro

ESX, platformă de agregare a activităților de fitness, sport, nutriție şi wellbeing a depășit pragul de 500.000 de utilizatori și a lansat o nouă linie de business, conectând antrenori de fitness și nutriționiști cu potențialii clienți.

Aplicația oferă în prezent un abonament cu acces nelimitat la peste 650 de centre sportive şi săli de fitness din România, după adăugarea unui număr de 180 de cluburi partenere anul acesta.

În toamna aceasta, ESX a lansat și versiunea beta a platformei PTN (Personal Trainers Network), prin care utilizatorii au acces rapid și gratuit la sute de specialiștii din fitness și nutriție aflați în proximitate.

Numărul de specialiști colaboratori a ajuns la aproape 500, din 2500 de specialiști care profesează în România, adică un procent de 20%, iar pentru anul următor se preconizează că vor fi activi pe platformă peste 1,000 de antrenori și nutriționiști.

Huawei, Amazon, Teilor, Inditex, Sphera Group, KPMG, Bitdefender, OTP Bank, Fan Courier, Vodafone, Groupama, OMV, Oracle, Autonom Services, Cora și Helpnet sunt printre companiile care au semnat contracte cu ESX şi care le-au oferit angajaţilor acces la servicii de fitness şi de wellness în centrele partenere.

ESX vizează extinderea în Europa Centrală și de Est, având în vedere oportunitățile din țări precum Polonia, Ungaria și Cehia, dar și din Moldova, unde nu s-ar ridica problema barierei lingvistice. De asemenea, compania explorează oportunitățile pătrunderii pe piețe din Europa de Vest, precum Spania, și își propune să testeze piața din Orientul Mijlociu.

CITEȘTE ȘI: Ideologiq a dezvoltat soft-ul Entigha pentru Porsche Inter Auto

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...