Deschiderea oficială a Video Games Museum București este planificată pentru ultimul trimestru al anului 2024. Curatorul acestuia este Andreas Lange, fondatorul ComputerSpieleMuseum din Berlin.
Video Games Museum va oferi vizitatorilor o călătorie prin istoria jocurilor video. Expozițiile vor include o gamă largă de artefacte, inclusiv console de jocuri, software original, artă conceptuală și interviuri cu dezvoltatori.
Printre jocurile prezente în cadrul muzeului, vizitatorii vor putea interacționa cu primul joc dezvoltat în România, Astro 64, în anul 1978, de către Viorel Darie pentru mașina de calcul Felix C-256.
CITEȘTE ȘI: Focus pe investiții în industria dezvoltatoare de jocuri video
În plus, prin colaborarea cu RGDA, muzeul va sublinia contribuțiile semnificative ale dezvoltatorilor români la industria globală a jocurilor video, prin aripa dedicată jocurilor create în România.
Inițiativa de a deschide Video Games Museum aparține Asociației Arhivelor și Proiectelor de Conservare a Jocurilor Video (AAPCJV), fiind susținută din donații private.