Tesla a încheiat anul trecut pe primul loc în topul celor mai populare 20 de acțiuni din România pe platforma eToro, urmată de concurentul său chinez Nio și de unicornul de origine română UiPath, similar cu 2021.
Companiile de tehnologie, Apple, Meta, Amazon, Microsoft și Alphabet completează top zece acțiuni deținute de români, alături de producătorul de plăci video Nvidia și de Palantir.
Alibaba a ieșit din Top 10 și se clasează pe locul 11 la finalul lui 2022, după ce anul anterior era pe locul 7, iar GameStop a căzut de pe locul 5 la finalul lui 2021 pe locul 12 la finalul anului trecut.
Între timp, compania Virgin Galactic, a lui Richard Branson, și acțiunile din domeniul tehnologiei medicale Asenus, au coborât trei locuri în ultimul an, închizând acum lista.
La nivel global, top trei al celor mai deținute acțiuni de către investitori este condus de Tesla Motors, urmată de Amazon și Apple. Interesant este că UiPath nu prinde Top 20 global în preferințele celor acre tranzacționează pe platforma eToro.