Piața logistică și industrială din România, aproape de un nou record al cererii

Dacă ritmul închirierilor se menține la același nivel și în ultimul trimestru al anului, 2022 va marca un nou record al cererii, în condițiile în care în 2021 s-au tranzacționat 1 milion metri pătrați de astfel de spații

Piața logistică și industrială din România este aproape de a înregistra un nou an record în 2022 din punct de vedere al cererii, ceea ce se reflectă și în rata medie de neocupare care la finalul primelor nouă luni s-a situat la 4,3%, potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox.

Există însă diferențe între ratele de spații neocupate înregistrate în principalele huburi logistice din țară, cel mai ridicat nivel fiind în Timișoara, a doua cea mai mare piață logistică și industrială din România, unde dintr-un stoc de 583.000 mp, 11%, respectiv 64.000 mp nu sunt închiriați.

Pe de altă parte, în București, principalul hub logistic din țară și care cumulează jumătate din stocul de 6,1 milioane de metri pătrați, rata de neocupare este de 4,4%.

Cele mai echilibrate orase din punct de vedere cerere – ofertă sunt Pitești, unde stocul de 246.000 metri pătrați este ocupat integral, Ploiești și Cluj, cu spatii disponibile extrem de limitate, de maxim 1,5%.

În primele nouă luni ale anului, au fost tranzacționați 916.000 mp de spații industriale si logistice, în creștere cu 62% față de perioada similară a anului precedent, din care București a atras circa 60%, iar Ploiești aproape 15%.

Cererea netă, excluzând renegocierile, a fost de aproximativ 800.000 metri pătrați, respectiv 84% din suprafața contractată în perioada ianuarie-septembrie. Dacă ritmul închirierilor se menține la același nivel și în ultimul trimestru al anului, 2022 va marca un nou record al cererii.

2022 ar putea consemna de asemenea un record și în ceea ce privește dezvoltarea de noi proiecte în condițiile în care în primele nouă luni ale anului dezvoltatorii au livrat spații de 525.000 metri pătrați, nivel apropiat de cel înregistrat în întreg anul 2021.

Mai mult, peste 570.000 de metri pătrați sunt în prezent în construcție. București a beneficiat de 56% din noile spații construite, dezvoltatorii fiind activi de asemenea în Brașov, Timișoara și Cluj.

Stocul spațiilor logistice și industriale din România a depășit în acest an borna de 6 milioane de metri pătrați, jumătate dintre aceste spații regăsindu-se în jurul Bucureștiului.

CITEȘTE ȘI: 8 din 10 companii industriale și de logistică vor să accelereze investițiile

- Publicitate -

Creștere timidă a tursimului local în primul trimestru al anului 2025

Sectorul turistic național a înregistrat o creștere timidă de 1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași...

Primul restaurant asiatic WokFull din România se deschide la Suceava

Primul restaurant WokFull din România, un concept inovator de mâncare asiatică gătită integral la wok, promovat de chef Anca...