Companiile și-au dublat oferta de joburi comparativ cu vara anului 2021

Se remarcă o creștere a interesului candidaților pentru domenii precum Inginerie, Producție/Logistică și HoReCa

Datele platformei BestJobs arată că, în lunile de vară, candidații au devenit mai activi în căutarea de joburi, iar numărul de aplicări a crescut cu 18% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Modul de lucru hibrid care a prins contur în 2021, ca efect al pandemiei, a crescut în preferințele angajaților și angajatorilor. Astfel, în iunie – august, 40% dintre ofertele de pe BestJobs au menționat formatul hibrid, acest mod de lucru devenind o tendință a anului 2022.

Lunile de vară au reprezentat un moment bun și pentru candidații fără experiență, care își doresc să se orienteze în carieră și să ia contact cu piața muncii. Companiile au publicat aproape 3.000 de joburi potrivite pentru entry-level.

Salariile au crescut în prima jumătate a acestui an în aceste două sectoare de activitate (cu 10%) și se află pe o pantă ascendentă.

În acest sens, printre joburile specifice sezonului estival se numără rolul de Recepționist, cu 500-700 euro pe lună, în medie, Agent turism, cu o ofertă salarială medie cuprinsă între 600-800 euro pe lună.

Ce salarii medii oferă companiile

Un Ospătar poate accesa un salariu mediu de 500-800 de euro/lună, iar un Livrator un salariu mediu lunar de 500-650 euro.

Companiile au mai recrutat în această vară pentru poziții precum Merchandiser, cu o ofertă salarială medie care pornește de la 450 euro și poate ajunge până la 600 euro pe lună, Lucrător comercial, cu un câștig mediu lunar de 450-600 euro și Casier, cu un salariu net lunar de 450-600 euro.

Un Manager Transport poate câștiga un salariu mediu net de 800-1.300 euro, Gestionar depozit un salariu de 700-900 euro, Specialist achiziții, 800-1000 euro pe lună, iar un Contabil, 800-1000 euro.

În topul celor mai mari câștiguri se încadrează salariile nete ale specialiștilor ce lucrează în domeniul IT, care pot ajunge până la 4.600 de euro. Un astfel de job este de Senior C++ Developer, precum și de DevOps Engineer.

Un Senior Sales Executive poate accesa o ofertă salarială medie de 3.600 euro pe lună, în timp ce salariul lunar net al unui Automation engineer Siemens PLC este de 2.500 euro. 

CITEȘTE ȘI: Tinerii plănuiesc să stea maximum cinci ani într-o companie

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...