Peste 8.000 de cereri de finanțare depuse prin PNDL

Programul Național de Dezvoltare Locală finanțează mai multe categorii de proiecte locale, pe baza cererilor de finanțare pentru obiective de investiții întocmite de autorități.

Numărul de cereri de finanțare depășește, în prezent, de 8.000, numărul final urmând să fie stabilit după operarea tuturor înregistrărilor.

Programul de guvernare are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energia termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. Sursele de finanțare pentru aceste categorii de investiții sunt asigurate prin programele europene și prin PNDL.

Începând cu 1 ianuarie 2018, se va revizui modul de funcționare a autorităților, astfel încât cotele defalcate din impozitul pe venit destinate bugetelor locale va crește de la 71,5% la 100%, considerându-se normal ca cei care plătesc să beneficieze de aceste fonduri care, nu vor mai fi virate la bugetul de stat.

- Publicitate -

TBI Bank își schimbă proprietarul. Va fi achiziționată de o companie americană

4finance Holding S.A. a semnat un acord definitiv pentru vânzarea TBI Bank EAD către Advent International, unul dintre cei...

Domeniile Ostrov, creștere puternică a vânzărilor online pentru gama de vinuri Naiada

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, Domeniile Ostrov au înregistrat o creștere de peste 130% a vânzărilor...