Invenție revoluționară, premiată cu 10.000 lei la EUROINVENT 2017

EUROINVENT 2017, cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est și-a desemnat câștigătorii, după ce timp de două zile, peste 400 de invenții și proiecte din mai mult de 20 de țări din toate colțurile lumii au fost prezentate la Palatul Culturii din Iași.

Marele premiu, o bursă în valoare de 10.000 lei oferită de Fundația Dan Voiculescu prin intermediul Senatului Științific, a fost câștigat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Inginerie Electrică din Iași care a participat în competiție cu mănușa mecatronică.

Un dispozitiv destinat strict celor care au suferit un accident vascular cerebral în urma căruia au rămas paralizați. Mănușa mecatronică vine în ajutorul lor și îi ajută să-și miște mâna paralizată. Dispozitivul este conectat la un calculator, iar cu ajutorul unor electrozi care se atașează pe mușchi, reușește să producă mișcarea, și astfel, pacientul se recuperează mult mai repede.

Mănușa mecatronică a fost testată deja pe 12 pacienți internați la Clinica de Neurologie a Spitalului de Recuperare din Iași. Inventatorii au muncit 5 ani pentru realizarea dispozitivului și spun că realizarea în serie și dotarea unor spitale de recuperare cu acest system, ar avea un impact deosebit în recuperarea mișcărilor mâinii pacienților cu AVC atât în România, cât și în Europa.

EUROINVENT promovează creativitatea românească în context european, precum și pe cea europeană în plan internațional, prin expunerea contribuțiilor școlilor academice, a institutelor de cercetare, dar și a inventatorilor individuali.

- Publicitate -

Majoritatea românilor au redus temperatura din locuințe pe timpul iernii

Nevoia de control a costurilor a fost evidențiată de circa 45% dintre respondenții unui sondaj E.ON, care au răspuns...

Rămas bun Cora Lujerului, bine ai venit Supernova! Inaugurarea în 6 iunie

Grupul Supernova modernizează fostele centre comerciale Cora din zona Lujerului, București și Brătianu, Constanța și le va redeschide sub...