Idei cadouri majorat – 4 sugestii care nu te costă mult

Majoratul este acel moment în care, oficial, treci de la statutul adolescent la adult. O etapă care îți aduce drepturi în plus, dar și îndatoriri. Mai exact, majoratul este un prim pas către maturitate.

Și care este cel mai bun mod pentru a sărbători cei 18 ani? Printr-o petrecere, desigur, alături de cei dragi.

Dacă ești invitat la un astfel de eveniment, însă nu ai nicio idee prin care să îl surprinzi pe cel aniversat, acest articol îți va fi de folos.

Nu uita însă că darurile trebuie să fie în acord cu vârsta. Practic, ai grijă ca acestea să nu fie nici prea serioase, nici prea copilărești. De asemenea, dacă vrei să impresionezi într-un mod plăcut, ideal este să ții cont de pasiunile sărbătoritului.

Pentru a îți veni în ajutor, iată mai jos patru idei de cadouri pentru majorat, care nu te fac să scoți o avere din buzunar.

O brățară pentru fitness

Un stil de viață echilibrat presupune o dietă sănătoasă, dar și nelipsita mișcare. Sportul face parte din acei pași esențiale pentru menținerea sănătății fizice și psihice.

Dacă vrei să surprinzi o persoană care are un plan de alimentație sănătos, respectă orele de somn și adoră să facă mișcare, dăruiește-i o brățară pentru fitness. Aceasta este o alegere care îl va motiva pe cel care o primește să fie în continuare activ. 

O brățară de fitness monitorizează ritmul cardiac, ține evidența numărului de pași efectuați, indică distanțele parcurse și minutele active și numără caloriile arse. Mai exact, acest accesoriu este mai ieftin decât un ceas inteligent și are o autonomie mai mare decât acesta.

De asemenea, nu trebuie să îți faci griji din cauza prețului pe care un astfel de accesoriu îl are. Pe piață există nenumărate modele de brățări de fitness, la un preț accesibil. Pentru a face alegerea potrivită, trebuie doar să faci puțin research, să cauți review-uri, pentru a-ți da seama care este raportul calitate – preț pe care îl are produsul.

Un portofel

Un portofel este unul dintre cele mai populare cadouri pentru majorat. Mai exact, oricine are nevoie de el, este practic, nu se demodează și poate fi asortat la diferite genți. Acest mic accesoriu este reprezentativ pentru stilul unei persoane. Pentru a te asigura că nu dai greș, alege un portofel de calitate – unul realizat din materiale rezistente (preferabil din piele).

Portofelul chiar îndeplinește toate condițiile pentru a fi cadoul perfect: nu este costisitor, nu transmite un mesaj greșit și poate fi dăruit oricui. De exemplu, în cazul unui băiat, poți alege un portofel din piele negru sau maro. Ori, de ce nu, poți opta pentru un portofel în culorile echipei sportive preferate.

În cazul fetelor, treaba este mai ușoară. Fie alegi unul negru, clasic, fie înclini spre unul colorat.

Un parfum

Cadoul perfect pentru majorat este cel care i se potrivește adolescentului – mai nou adultului. Parfumul este o idee excelentă de dar, mai ales dacă îl cunoști pe sărbătorit destul de bine, știi care este personalitatea sa și, mai ales, știi și care îi sunt gusturile. Nu de alta, dar trebuie să îți dai seama care este combinația reușită de arome care îl va încânta.

Parfumul este cadoul perfect, pentru că nu este costisitor. În funcție de brand-ul ales, o să ai nevoie doar de o sumă minimă de câteva sute de lei.

Un ceas de mână

Un ceas de mână este întotdeauna o alegere potrivită de cadou. De ce? Pentru că prețul cadoului depinde de cât ești dispus să dai pe el. Există ceasuri de la 100 lei și până la 1000 lei, de exemplu.

În plus, dacă este îngrijit așa cum trebuie, un ceas poate avea o durată de viață destul de mare, mai ales dacă este unul calitativ.  

Pentru a te asigura că nu dai greș, recomandat este să optezi pentru un ceas care îmbină elementele elegante cu influențele moderne.

Majoratul este un moment important în viața oricui, iar un astfel de eveniment nu poate trece fără a fi sărbătorit. Unul dintre cele mai bune moduri în care poți marca această ocazie specială este să-i dăruiești celui aniversat un cadou inspirat, care să fie pe placul său.

Nu trebuie să investești o avere într-un cadou de majorat, pentru că există opțiuni care nu te costă mult. Trebuie doar să ții cont de preferințele sărbătoritului, de personalitatea sa, pentru a te asigura că surpriza va fi una reușită.

- Publicitate -

Cu 19% mai multe apartamente vândute în primul trimestru al anului 2024

Piața rezidențială a început bine anul 2024, cu un prim trimestru încheiat cu o creștere de 18% a numărului...

McDonald’s deschide un nou restaurant la Pitești, al treilea din oraș

Noul McDonald’s Pitești este amplasat în centrul comercial Argeș Mall, pe Strada Tudor Vladimirescu nr. 37, este al treilea...