Zitec a trecut definitiv la modul de lucru hibrid, iar angajații pot decide individual cum își desfășoară activitatea, din birou sau la distanță.
Pentru a decide modul de lucru, compania a realizat un sondaj intern în ceea ce privește opțiunile în care aceștia vor să-și desfășoare activitatea.
Astfel, peste 60% dintre colegi doresc să lucreze de acasă, 20% vor să lucreze de la birou, iar 20% preferă un mod de lucru hibrid, atât de acasă, cât și de la birou.
Mai mult, numărul de angajați ai companiei a crescut cu peste 65% pe durata pandemiei, de la 160 în martie 2020, la 265 în prezent.
În perioada următoare, Zitec își propune extinderea echipei cu cel puțin 60 de specialiști, atât pe roluri tehnice de programare, precum și în departamentele de suport.