Wipro, o companie globală din domeniul tehnologiei informației, specializată în consultanță de afaceri, va fi principalul chiriaș al celei mai tehnologizate clădiri din portofoliul Globalworth, Square.
Suprafața tranzacționată se va ridica la 11.000 de metri pătrați și a fost intermediată de Griffes. Wipro mai are spații de birouri închiriate și în Globalworth Tower.
Localizată în zona Văcărescu, între Globalworth Plaza și Green Court, ambele deținute de Globalworth, clădirea are o suprafață totală de 28.000 de metri pătrați și include 14 etaje de spații de birouri și 3 nivele de parcarea subterană, cu o capacitate totală de 500 de locuri.
Noua clădire de birouri Globalworth Square vine cu o serie de inovații inedite
O parte importantă a consumului de energie va fi asigurată de acoperișul fotovoltaic și pentru a crește siguranța, atingerea suprafețelor va fi limitată prin implementarea unor soluții touchless cu senzor IR în toate facilitățile sanitare.
Accesul în clădire și în spațiile de birouri se va face prin tehnologii Bluetooth și NFC.
Clădirea are un sistem de dezinfecție a aerului introdus in zona de birouri, cât și al spațiilor comune cu lămpi UV-C montate pe racordurile de introducere ale centralelor de tratare a aerului.
Acest sistem asigură reducerea microorganismelor cu până la 99%, chiar și în spații foarte înguste și funcționează împotriva virusuruilor precum COVID-19 și alți agenți patogeni.
O altă inovație constă în sistemul de răcire al clădirii, compus din pompa de căldură, chillere cu freon ecologic R1234ze și depozit de gheață, proiectat pentru a genera un consum energetic redus.
Implementarea soluției de depozit de gheață este unică în acest moment pentru o clădire de birouri de clasa A în România.